În intervalul 25 decembrie 2024 – 1 ianuarie 2025, ora 08:30, structura de Primiri Urgențe (CPU) din cadrul Spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși a gestionat un număr impresionant de 717 prezentări, cu o medie de peste 100 de pacienți pe zi.
Printre cazurile grave tratate se numără urgențe medicale complexe, care au necesitat asistență specifică, evaluări amănunțite, stabilizare și internare, fie în regim de spitalizare de zi, fie continuă. Într-un număr redus de situații, pacienții au fost transferați către alte unități sanitare, din cauza unor afecțiuni care depășeau competențele spitalului din Buhuși.
O atenție deosebită a fost acordată cazurilor de rănire provocate de utilizarea necorespunzătoare a produselor pirotehnice, dar și pacienților transferați de la alte unități medicale, inclusiv din județele învecinate.
Conducerea spitalului adresează mulțumiri echipei medicale și de suport din cadrul CPU, precum și personalului care a asigurat liniile de gardă pe întreaga perioadă a sărbătorilor. Profesionalismul și dedicarea acestora oferă pacienților încrederea că, în momente critice, pot beneficia de îngrijire medicală promptă și de calitate.