În acest sfârșit de săptămână, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău vor acționa atât independent cât și în cooperare cu polițiștii băcăuani, având misiunea principală de a acorda sprijin și îndrumare cetățenilor ce se vor afla în spațiile publice.
Jandarmii băcăuani vor avea în atenție desfăşurarea evenimentelor care vor avea loc pe raza județului, cu scopul de a preîntâmpina orice situație ce poate afecta liniștea publică, dar și pentru a interveni în cazul nerespectării normelor legale în vigoare.
Totodată, jandarmii montani desfășoară activități de informare a turiștilor și proprietarilor de pensiuni/hoteluri de pe raza stațiunilor Slănic Moldova și Tg. Ocna cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte într-o situație în care este constatată prezența unui animal sălbatic.
Recomandăm participanților la evenimente să evite conflictele de orice fel, să adopte un comportament civilizat și să respecte măsurile de protecție sanitară dispuse, iar celor care își vor petrece timpul liber în natură, jandarmii le reamintesc câteva obligaţii legale referitoare la activităţile de picnic:
– să desfăşoare activităţi de picnic numai în zonele special amenajate şi/sau a zonelor indicate pentru acest tip de activităţi;
– să lase locul în care au desfăşurat activitatea de picnic curat şi nealterat;
– să arunce deşeurile doar în locurile special amenajate;
– să aprindă focul doar în locurile special amenajate şi să îl supravegheze în permanenţă;
– să nu hrănească animalele sălbatice și să evite contactul cu acestea.
În cazul în care vă aflați într-o situație dificilă solicitați ajutorul jandarmilor prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau adresați-vă direct jandarmilor aflați în dispozitiv.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.