O dupa-amiaza obisnuita de vineri. Se anunta un sfârsit de saptamâna zgomotos, cu vreme senina. Peste o poienita, ce urca coama dealului de la Valea Budului, câtiva tineri intind un cablu de otel. Poarta echipament de alpinism, casti de protectie si statii de radio-emisie. Doi brazi falnici vor sustine greutatea amatorilor de adrenalina.
Rampele, pe structuri de schela, permit accesul la capete. In umbra padurii l-am recunscut pe Dan Gârleanu. Tocmai asigura platforma de pe care se da startul la coborâre. O diferenta de nivel de sapte-opt metri si o lungime de o suta zece metri (una dintre cele mai lungi din judet), il despart de Andrei Ghiurca si Adrian Asaftei, colegi, pasionati si ei de alpinsm. Cei doi faceau ultimele reglaje la platforma de sosire, tensionând cablul de otel, pentru a crea acea bucla de reducere a vitezei, la final de coborâre.
Dan Gârleanu
A implinit treizeci si doi de ani pe douazeci si opt februarie. Este nascut in Bacau. Membru al “Alpin Club Bacau” dinainte de anii studentiei. Imbina urcatul pe munte, speologia, si pedalatul pe bicicleta, alegând traseele cu dificultate mare. Timpul liber si-l dedica acestor pasiuni. “Prima oara am urcat pe munte la sapte ani, când am mers impreuna cu mama mea in Muntii Lotrului. Si mi-a placut. Participarea la competitii a venit mai târziu.
Prin doua mii trei eram in cheile Bicazului. Acolo m-am cunoscut cu Daniel Zanescu care era la clubul condus de Remus Lupu. Am devenit prieteni. Am participat si particip impreuna cu ei la actiunile clubului. M-au sustinut in campania mea de promovare a alergarii pe munte (trail running), si in provocarea de a parcurge Creasta Fagarasului in mai putin de douazeci si patru de ore.” Dan are la vârsta lui un palmares bogat. Escaladarea Vârfului Elbrus (5.644 m) din Muntii Caucaz, expeditii montane de vara si ture alpine de iarna, prin majoritatea muntilor nostri. Expeditii cicloturistice gen “Turul României” sau “Drum spre Europa”. Se pregateste pentru altele si mai de anvergura.
Tiroliana
Montarea unei tiroliene presupune abilitati tehnice, o buna orientare in spatiu si echipament performant, care sa garanteze siguranta in exploatare. De fapt ce e tiroliana? O tehnica alpina ce presupune traversarea unor zone de abrupt, râuri, de catre alpinisti sau folosita pentru transportul unor materiale sau chiar animale, prin intermediul unui cablu, a unor scripeti si corzi de asigurare. Viteza de coborâre variaza in functie de gradul de inclinare. Bineinteles ca persoana care o utilizeaza poarta o centura de siguranta. Astazi a devenit o prezenta obisnuita in parcuri, paduri, terenuri de sport.
“Am cumparat echipamentul de tiroliana anul trecut. Cheltuiala s-a ridicat undeva la o mie de euro. Am dat banii pentru ca la anumite evenimente, desfasurate in aer liber, sa pot oferi participantilor, indiferent de vârsta, bucuria de a «zbura». Chiar daca, agatati de un cablu. Având in vedere ca noi suntem totusi un club de turism, ca oarecum se relationeaza cu partea de aventura, tiroliana a devenit o moda prin folosirea ei si a jocurilor de tip team-building”.
Participantii formeaza echipe cu scopul de a gasi solutii si a colabora competitiv in diferite activitati. “Au aparut si parcurile de divertisment, la care e nelipsita. Eu mai mult ma axez pe activitatile nonformale, desfasurate impreuna cu tinerii. Merg si la niste cursuri pe tema aceasta, dar ma pregatesc si pe partea de animatie. Sunt brevetat ca alpinist utilitar si am terminat si un curs de «Tehnicieni montatori parcuri de aventura». Pot sa mai adaug si experienta acumulata din practicarea alpinismului de escalada si a celui clasic. Si astea sunt impartite pe categorii.”
“Trail running”
Alergare neconventionala pe poteci de munte inaccesibile, pe drum, prin ascensiune si coborâre, cu diferente mari de nivel: munte, deal, paduri, pasaje înguste. “Trebuie vazuta care este diferenta intre a merge pe munte si a alerga. Acum trail running-ul a prins foarte mult la noi. Se organizeaza concursuri aproape saptamânal in tara. Mai apropiat, pe 14 iulie, se desfasoara editia a doua a concursului de alergare «Bate Toaca» in Ceahlau, pe un traseu de aproape treizeci de kilometri, pentru avansati. Pentru incepatori e la jumatate. Nu o sa particip pentru ca atunci o sa fiu in Bucegi, sa ne antrenam pentru expeditia din vara.
Avantajul alergarii montane, in afara beneficiului pentru sanatate, este ca iti ofera posibilitatea de a parcurge un traseu, cu echipament lejer, intr-un timp scurt. Practic, Creasta Fagarasului se face in sase- sapte zile, iar tu reduci durata sub o zi. Fagarasul insumeaza lungimea a doua maratoane montane. Chiar mai mult. Traseul de creasta aduna, cu suisuri si coborâsuri, optzeci si sase de km.
Practic urci si cobori cincizeci de vârfuri, la o altitudine de peste doua mii de metri. Sunt sase mii de metri acumulati in urcare. La nivel de tara, pentru un alergator, sa zicem… de calitate buna, este o realizare sa parcurga distanta sub douazeci si patru de ore. Nu este un concurs. Este o provocare, o competitie cu tine insuti.
In acelasi timp este si un traseu periculos. In doua mii doi am urcat pentru prima data in Fagaras, singur. Trebuia sa fim mai multi dar, cum se intâmpla deseori, din diferite motive, ceilalti au renuntat.
Imi doream asa de mult sa ajung pe Moldoveanu incât nu am cedat. Am urcat pe la Sâmbata. Am atins vârful si am ramas foarte impresionat de cât de frumoasa este creasta si cât de mare este muntele. Au fost trei zile de neuitat. Nu credeam atunci ca se poate sa-l strabati tot, doar intr-o singura zi, dar mi-a incoltit gândul. Am mai facut dupa aceea câteva ascensiuni, inclusiv pe timp de iarna. In doua mii zece l-am strabatut in trei etape, sa fac fotografii cu zonele de interes, deoarece marcajul este slab. Mi-am luat repere, pentru ca am reusit sa ma ratacesc de câteva ori.”
“Sustine sub 24”
Momentul adevarului a venit acum doi ani, pe douazeci si cinci august. A fost insotit de o echipa de prieteni asistenti, formata din noua oameni, dispusi pe traseu, in locuri unde erau stabilite puncte de sprijin (alimentare cu apa, hrana si schimbarea echipamentului deteriorat).
Au fost amplasate strategic in Saua Caprei si Fereastra Mare a Sâmbetei. Startul s-a dat de la Mânastirea Turnu Rosu. Era ora trei dimineata. Finalul alergarii a fost la Cantonul Rudarita, a doua zi, putin dupa miezul noptii. Timpul oficial, conform datelor G.P.S., a fost de douazeci si unu de ore, saptesprezece minute si patruzeci si sapte de secunde.
Ideea proiectului “ Sustine sub 24” a venit de la sine. Creasta Fagarasului nu este un mit. “Nu sunt un alergator de performanta. Nu am avut o pregatire de profesionist. Nu stiu daca am facut in acel an mai mult de sase iesiri pe munte, asta insemnând maxim câte o jumatate, o zi, de efort intens. Am mai alergat si prin jurul Bacaului, ca o forma de jogging, dar tot asa la modul intensiv de efort.
Dar daca nu ai si noroc si vremea nu tine cu tine, nu ai nicio sansa. Atunci am avut doua momente când am avut dubii puternice legate de reusita. Am mai incercat si anul trecut, impreuna cu prietena mea, dar mai lejer, la un timp de patruzeci si opt de ore. Am plecat pe creasta fara organizare suplimentara, cu rucsacii in spate. Si am prins o zapada foarte-foarte mare pentru perioada aia, pentru ca am facut deplasarea in mai.
Ne-a prins si o ploaie, asa ca a trebuit sa coborâm spre Vidraru. La anul sper sa refac traseul sub saptesprezece ore. Am vrut practic sa demonstrez ca se pot face astfel de trasee având un cumul acceptabil de cunostite, o pregatire fizica de montaniard obisnuit si un dram mai mare de noroc. Am incercat sa gasesc aplicabilitatea proiectului tocmai in ideea de a se organiza pe viitor competitii de profil. Suntem aproape douazeci in tara care am facut acest lucru. Recordul este de cinsprezece ore si treizeci de minute si apartine unui maratonist profesionist, clujeanului Zsolt Kovacs.”
Planuri, vise…?!
“Nu stiu cum o sa fie peste doi ani, dar imi doresc sa ma vad sanatos. Celelalte cred ca vin usor, de la sine, daca stii sa le ajustezi, sa le tii sub control. Sper ca anul acesta sa fac o expeditie pe Matterhorn, al saselea vârf ca inaltime din lume, si pe Großglockner, cel mai inalt din Austria. Suntem ofiteri si alcatuim o echipa a Ministerului de Interne. La inceput am fost cinci care am optat, dar am ramas trei. Eu fiind cel mai tânar, daca se poate spune asa. Ne cunoastem de la concursurile de schi si suntem pregatiti pentru ce ne asteapta”. La momentul aparitiei acestui material, Dan Gârleanu a ajuns deja in Fagaras, pentru o ascensiune “obisnuita” pe Vârful Moldoveanu, impreuna cu un grup de prieteni.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
