Ieri, 23 aprilie, Casa Judeteana de Pensii (CJP) Bacau a inceput distribuirea biletelor pentru cea de-a doua serie de tratament balnear din acest an, pentru care se va pleca in statiuni in data de 29 aprilie. Si pentru aceasta serie, CJP Bacau i-au fost repartizate locuri numai in statiunile unde are baza de tratament Casa Nationala de Pensii Publice, respectiv 1 Mai, Amara, Bala, Bizusa, Covasna, Moneasa, Nicolina, Olanesti, Pucioasa si Sarata Monteoru. Doar 70 de pensionari si asigurati vor putea pleca in statiune la sfârsitul lunii aprilie. Dar, surprinzator, pentru aceasta perioada au solicitat un bilet numai 57 persoane, care trebuie sa ridice biletul alocat pâna in data de 25 aprilie. Celelalte 13 bilete vor fi vândute la liber. Toti cumparatorii trebuie sa depuna cuponul de pensie (dupa caz) si biletul de trimitere de la medicul de familie sau de la cel de specialitate. Cei care au calitatea de pensionari si, in acelasi timp, de asigurati vor achita 50 la suta din cuantumul total brut al drepturilor de pensie, inclusiv din acelea acordate de casele sectoriale (armata, politie etc.), dar si din nivelul câstigului brut de natura salariala realizat, respectiv din venitul lunar asigurat. Daca jumatate din veniturile lor totale, brute, depaseste pretul biletului, atunci ei vor suporta tariful acestuia: 1.550 lei pentru unitati de categoria a II-a si 1.604 lei, la cele de 3 sau 4 stele. O alta modificare se refera la toti pensionarii. Contributia lor la tratamentul balnear va fi de 50 la sua din cuantumul total brut al drepturilor de pensie, inclusiv din suma bruta acordata de casele sectoriale, din luna anterioara celei in care se efectueaza repartitia. In veniturile in raport de care se stabileste contributia nu se iau in calcul indemnizatia data in baza unor legi speciale si nici aceea de insotitor al pensionarului de invaliditate de gradul I sau drepturile restante. Cât priveste criteriile specifice de repartizare a biletelor, ele se mentin. Asadar, prioritate vor avea in continuare cei care nu au beneficiat de un bilet in ultimii 2 ani, au o pensie mica si sunt pensionari de invaliditate.