Conducerea Prefecturii Bacau a decis ca ziua de marti, 6 decembrie, sa fie declarata „Ziua portilor deschise”. Astfel, intre orele 9.00 si 16.00, bacauanii pot vizita institutia. Actiunea face parte dintr-un plan gândit de conducerea Prefecturii, prin intermediul caruia institutia sa-si consolideze relatia cu cetatenii. Potrivit prefectului Constantin Scripat, in cadrul Prefecturii va functiona si un compartiment de informare si documentare, care va fi inaugurat cu prilejul zilei portilor deschise. „Prin aceste activitati intentionam sa aratam ca Prefectura este o institutie transparenta, o institutie aflata – tot timpul – aproape de problemele cetatenilor. In acest sens, vom inaugura un compartiment de informare si documentare care va oferi servicii de informare cetatenilor care vin sa ne semnaleze problemele cu care se confrunta. La nevoie, compartimentul va acorda asistenta juridica, dar se va ocupa si de relatia cu presa”, a dezvaluit Scripat. Bacauanii care vor vizita marti Prefectura vor putea participa la o dezbatere publica, organizata de prefectul Constantin Scripat. Tema dezbaterii se refera la transparenta decizionala si liberul acces la informatiile de interes public. Dezbaterea va avea loc intre orele 12.00 – 13.00, in Sala Mare a Palatului Administrativ. (Lucian B.)
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.