25 decembrie 2024

DE LUNI: Simularea Evaluării Naționale 2021

Simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a începe de luni, 29 martie, cu proba la Limba şi literatura română. Pe 30 martie va avea loc simularea la Matematică, iar elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă vor susţine pe 31 martie simularea probei la Limba şi literatura maternă.

Probele încep la ora 9.00, după care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8.30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.



Scopul acestei testări este, în principal, cel de familiarizare a elevilor cu rigorile unui examen real, dar se urmărește și optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale.

IMPORTANT!  Notele obținute la simulare nu se contestă și nu se trec în catalog. Totuși, în situațiile excepționale în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img