Un eveniment cu totul deosebit, atât ca semnificație cât și conținut a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute în Bacău. Am avut prilejul să particip, împreună cu alți băcăuani, la Sala „Ion Măric”, de la Clădirea Albastră (fostul SIF Moldova), la comemorarea Genocidului țiganilor și lansarea unei cărți de excepție, a șaptea, semnată de Lenuța Neacșu. Cel care și-a asumat rolul de moderator a fost nimeni altul decât Ionel Rusei, cunoscut mai ales ca unul dintre cei mai importanți editori și tipografi băcăuani, îngrăgostit de cuvintele care, sub atenta lui privire, iau forma cărților. Este manager, este prietenul scriitorilor, devine corector sau consilier științific, îndrumător, este primul care mângâie filele înnegrite de plumb, din care curg poveștile lumii, poveștile și dramele noastre, ale oamenilor, lăsate moștenire posterității. El este magicianul de la Editura BABEL și Tipografia Docuprint. L-am mai văzut și altădată, am rămas impresionat de modul cum știe, frumos și discret, să ducă cartea din tipografie până la cititor.
„Astăzi nu vorbim, în primul rând, despre cărți, cartea este prilejul care ne-a adunat împreună, astăzi vorbim despre o tragedie a lumii: genocidul țiganilor. Istoria, documentele, supraviețuitorii ne spun că nu trebuie să uităm cum nemții și acoliții lor din cel de al Doilea Război Mondial au ucis, fără motiv și fără scrupule peste două milioane de țigani, de pe teritoriul Europei incendiată de război. Și mai trebuie spus că genocidul țiganilor, genocidul evreilor, genocidul armenilor nu sunt probleme ale trecutului, sunt, repet, și ale prezentului. Să nu uităm și să avem grijă să nu se mai repete. Știm și vedem fiecare, cu atât mai mult cei în cauză, romii de astăzi, că probleme mai sunt, discriminarea de etnie, de cultură, socială, încă pătează existența noastră, iar evenimentul de astăzi arată că avem puterea, există resurse nebănuite pentru ca oamenii, toți oamenii, să trăiască liberi, să beneficieze de cultură, de șanse egale în viață. Avem aici un exemplu grăitor – și nu este singurul – în persoana scriitoarei Lenuța Neacșu, a omului care a trecut de la șatră la universitate, prin voință, perseverență, lupta ei cu trecutul, dar mai ales cu prezentul, cu încredere și dragostea față de Dumnezeu. Lenuța Neacșu este autoarea acestei cărți minunate „Baro Manus – Om Mare: De la Șatră la Universitate, via Dumnezeu”.
Comemorarea victimelor genocidului, a tuturor celor care au fost uciși, prin înfometare, împușcați, spânzurați, linșați doar pentru că erau de altă etnie a fost marcată printr-o slujbă religioasă, oficiată de doi preoți, fiecare dintre cei prezenți rugându-se pentru sufletele celor morți atunci, când istoria a consemnat una dintre petele negre ale evoluției/involuției ei.
Cartea, o mică bijuterie a genului, scrisă cu sufletul și cu inima, a fost prezentată publicului de autoarea Lenuța Neacșu și este dedicată, după cum este scris pe prima pagină, tatălui scriitoarei Mihai Lupu Ghebosu, lăutar ursar din mahalaua Bacăului. Motto-ul cărții este sugestiv și curajos asumat: „Țigan nu te naști, țigan devii, atunci când minți, când furi, când dai în cap semenului tău! Atunci devii țigan, de născut ne naștem toți liberi, din buna rânduială a Lui Dumnezeu”, fiind de fapt firul roșu care străbate toate cele 27 de povestiri – document ale cărții. Scrise cu cugetul liber, cu amintirile încă proaspete, fiecare pagină, fiecare poveste sunt mărturii ale vieții unei etnii, a unei comunități, a unei familii, a unor persoane, puse sub semnul Om mare – fapte mici, care marchează destinul și viața unui copil, născut în mahala, ajuns, prin școală, educație, voință și credința în Dumnezeu la statutul de om liber, egal în drepturi, realizat profesional, moral și familial. Lenuța Neacșu a reușit să finalizeze trei facultăți, Litere, Teologie și Biblioteconomie, în prezent fiind bibliotecar la Bibilioteca Județeană „Costache Sturdza”.
„Am avut prieteni în copilărie atât copii de țigani cu care mergeam să vând semințe la meciurile de fotbal, cât și copii de medici sau avocați. De la unii am învățat manierele frumoase și arta conversației, de la ceilalți am învățat limba, obiceiurile și tradițiile unei etnii ce ascundea în spate multă durere și suferință”, sunt cuvintele-crez, care dau sens și valoare unei vieți trăită intens, cu rost și mereu în căutarea Adevărului, Binelui și Frumosului.
„Baro Manus este o încurajare pentru miile de copii romi care trăiesc în umbra stigmatului fără a avea curajul să spere la un trai mai bun și demn. Este descrierea experienței personale și asigurarea că se poate. Dacă eu am reușit atunci înseamnă că poate și un altul sau un altul…”.
Oameni mari, fapte mici, însă așa mici, pot face diferența între indiferență și implicare.
