8 noiembrie 2024

De la Irvine Welsh citire

Îl ador pe Irvine Welsh. Și mă dau în vânt după o vorbă de a sa. O vorbă pe care i-a pus-o în gură lui Frank Begbie: „Nu are niciun rost să-ți tai penisul doar pentru a le face în ciudă testiculelor”. Bun, Franco o spune cu totul altfel, ca pe stradă, dar eu am adaptat-o pentru ziar. Două forme, aceeași idee. Și un mare, foaaarte mare adevăr: este o tâmpenie nemaipomenită să periclitezi binele propriu doar pentru a te da șmecher și a te bucura de răul făcut altuia.

Culmea, am văzut destui măgari de soiul ăsta. De la simplul boschetar până la ditamai directorul de bibliotecă. Gata să rămână fără jucărie (la propriu și la figurat) numai și numai pentru satisfacția unei lovituri date cu copita. Sau, ca să rămânem în temă, cu șișul. Sucker! Recent, un amic m-a rugat să-l însoțesc la câteva întâlniri cu reprezentanții unei firme băcăuane (obiectul de activitate are mai puțină importanță) pentru a discuta realizarea unui proiect.



Dincolo de faptul că respectiva firmă a întârziat nepermis de mult cu livrarea unei părți a produsului și nici măcar nu și-a cerut scuze pentru aceasta, m-a suprins modul în care cei de acolo pretindeau că le știu pe toate. Și nu le știau. Mai mult, deși aveau garanția că își vor lua banii- sau poate tocmai de aceea!- „atotștiutorii” au ridicat de câteva ori tonul. Peste limita admisă în astfel de împrejurări. Și în mod cu totul nejustificat.

Politicos, amicul a întrebat ironic: „Așa obișnuiți să țipați la toți clienții?”. Deși riscau să-l piardă de client și, totodată, să-și facă o reclamă negativă, reprezentanții firmei nu și-au schimbat comportamentul. Chiar așa, de ce să nu te dai cocoș? Și de ce să nu-ți retezi penisul dintr-o lovitură? Doar pentru că poți pierde bani și clienți? Serios, frate, ori suntem șmecheri, ori nu mai suntem! La finalul ultimei întâlniri de acest gen, m-am gândit că oamenii de acolo nu l-au citit pe Irvine Welsh. Sau dacă l-au citit, n-au înțeles absolut nimic.


Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014