Meditaţie la început de an
„Durerea este o senzaţie; suferinţa, un sentiment. Nu e corect să spui o senzaţie de suferinţă.” (1 ianuarie 1960)
Întrebare fără paranteze
„Cel mai mare păcat din lume este indiscreţia! A binevoitorilor, a celor care ne iubesc. (Sfântă Indiferenţă, unde eşti?)” (28 decembrie 1965)
Bilingvism
„O după-amiază întreagă am scris felicitări, în franceză şi mai ales în româneşte. Nu revin la limba mea maternă, ci recad, mă-nec în ea. Naufragiul natal.” (2 ianuarie 1967)
Nevoia de rigoare a aducerii aminte
„Primesc din România, de la Sibiu mai precis, o fotografie făcută în 1936 în Carpaţi; apar în ea ţărani, ciobani şi câţiva orăşeni pestriţi, în rândul cărora, cu mare greutate, în cele din urmă mă descopăr. E chiar chipul meu, îl recunosc, nu m-am schimbat până într-atât încât să nu-mi pot recunoaşte mutra de acum mai bine de treizeci de ani. Ceea ce însă nu pot cu niciun chip să-mi amintesc este excursia respectivă, împrejurările în care s-a petrecut. Cât despre loc, nici urmă de amintire, nici măcar aproximativă. Un lucru de care nu-ţi mai aminteşti e ca şi cum nici n-ar fi existat vreodată. Trei sferturi din trecutul meu îmi scapă cu desăvârşire; trei sferturi din viaţa mea nu mai e parte a vieţii mele. Dintr-odată, cuvântul uitare, căruia nu i-am dat niciodată prea multă atenţie, îmi apare cu insuportabila lui semnificaţie şi ameninţare.” (1 ianuarie 1968)
Riscul supoziţiilor
„Acum vreo trei ani, Pierre Oster, un tânăr poet, a venit să mă roage să scriu o prefaţă la volumul al şaselea din Operele complete ale lui Paulhan. Am refuzat. M-am gândit atunci că Paulhan îmi devenise duşman şi nu l-am mai întâlnit. Am spus în dreapta şi-n stânga că ne-am certat, că Paulhan e un ins răzbunător. Or, alaltăieri, mă întâlnesc cu Pierre Oster şi-l fac mai mult sau mai puţin răspunzător pentru această ceartă. Îl întreb în ce termeni i-a prezentat lui Paulhan refuzul meu. Îmi răspunde că nu-i spusese nimic, că Paulhan îi dăduse câteva nume, printre care al meu, şi că nu fusese informat despre răspunsul meu negativ. Timp de trei ani am trăit cu gândul la răzbunarea lui Paulhan, or această răzbunare nu era decât o idee plăsmuită în mintea mea.” (1 ianuarie 1969)
Ştie cineva?
„«Cuvântul pe care nu l-ai spus ţi-e sclav. Cuvântul pe care l-ai spus ţi-e stăpân.» (Cine a spus asta?)” (1 ianuarie 1970)
Imposibilitate
„Simţul dreptăţii, vreau să spun simţul discursului just, deci rezonabil, este un simţ târziu, dobândit atunci când ai pierdut cheful să faci pe nebunul. […] Ar trebui să ne naştem bătrâni şi, pe cât posibil, să rămânem aşa.” (3 ianuarie 1971)
Vocea subconştientului
„Dacă mă gândesc bine, toate defectele pe care le-am denunţat la alţii le-am găsit în mine; şi numai ascultându-mă am putut să le descriu.” (1 ianuarie 1972)
Selecţie de Ioan Dănilă
