De vorbă cu noi
Nu toate interpretările la adresa celui ce ne-a lăsat „Schimbarea la faţă a României” (apărută în 1936 şi revăzută de autor, în 1990) sunt juste. Cine a avut răbdarea de a parcurge însemnările din „Cahiers” (Paris, Editura „Gallimard”, 1997; 2000), traduse în română în 1999-2000, ar putea rosti numeroase „Exerciţii de admiraţie” („Exercices dʼadmiration”, 1986). Cititorii Revistei „Ateneu” au avut parte încă din aprilie 1998 de versiunea românească a jurnalului cioranian, graţie traducerii realizate de Daniel-Ştefan Pocovnicu. În 2016, Editura „Humanitas” a retipărit cele trei volume, sub titlul iniţial, „Caiete – 1957-1972”. Le-am parcurs cu creionul în mână, rezultând sute de fişe, dintre care am selectat două grupe tematice, legate de sărbătorile de iarnă: Crăciunul, respectiv Anul Nou. Traducerea din franceză aparţine lui Emanoil Marcu şi Vlad Russo. Notaţiile autorului au vizibile tangenţe cu poezia bacoviană.
Cunoaşterea e suferinţă
„[…] Anvergura şi profunzimea unui spirit se măsoară prin suferinţele pe care le-a asumat pentru a dobândi cunoaşterea. Nimeni nu ştie fără să fi trecut prin suferinţe. Un spirit subtil poate să fie cu totul superficial. Trebuie să plăteşti pentru cel mai mic pas spre cunoaştere.” (25 dec. 1959)
Despre prietenie
„Singurii prieteni pe care-i iubim cu adevărat sunt cei cu care avem foarte puţine lucruri în comun, care nu au aceleaşi preocupări ca noi şi pe care-i vedem cât mai rar cu putinţă. De altminteri, prietenia nu subzistă decât atâta vreme cât nu ne manifestăm, cât nu vrem să fim mai mult decât suntem.” (24 dec. 1963)
Un chin necesar – corectura
„Sunt oameni care găsesc că ultima mea carte (La Chute dans le temps/ Căderea în timp, n.n.) e interesantă. Eu însă n-o să uit niciodată ce plictiseală m-a cuprins în august, când a trebuit să citesc de două ori corecturile.” (25 dec. 1964)
Definiţie
„Crăciunul Fericirea, aşa cum o înţeleg eu: să umblu la ţară şi să privesc, atât, să mă istovesc în percepţia pură.” (25 dec. 1965)
Înrobirea prin muzică
„Ieri-seară, la familia Corbin, am ascultat Mesia (de Händel, n.n.); apoi un cor rusesc cu totul extraordinar. […] Trei ore de emoţie intensă. Cumplit e că, după muzică, nimic nu mai are niciun sens, căci nimic, dar absolut nimic nu rezistă când revii din «miracolul» ei. Pe lângă ea, totul pare degradat, inutil, banal. Trebuie să-i rezişti cu orice preţ când o iubeşti prea mult. Nimeni nu i-a înţeles primejdia mai bine decât Tolstoi; a denunţat-o cu tărie, căci ştia că poate face din el tot ce vrea.” (25 dec. 1966)
Substantivul devenit propriu
„Ca să crezi, trebuie să fii croit dintr-o bucată şi mai trebuie să iubeşti stabilitatea, căci Dumnezeu asta este în primul rând. Pe urmă, trebuie să poţi scrie adevăr cu majusculă.” (28 dec. 1970)
Selecţie şi preambul de Ioan Dănilă
