DE LA CELE TRECĂTOARE, SPRE CELE CE RĂMÂN…

Suntem într-un răstimp de taină lăuntrică. Meditând la debutul unui Nou An, cântărind strădaniile și izbânzile din timpul ce tocmai se va scurge și îndrăznind a ne pregăti de un nou început, ca printr-o naștere din nou, îngrijiți fiind a străbate reîntineriți, ca și până acum, rosturile îngăduite de către Bunul Dumnezeu pe drumul vieții noastre. Ne străduim a pătrunde adânc și-n miezul Darului de Sus, care enigmatic se scurge-n tăcere. Versul eminescian pare a surprinde expresiv acest moment de culme, dintre ceea ce trece și ceva care vine: „Cu mâine zile-ți adaogi/ Cu ieri viața ta o scazi/ Și ai cu toate astea-n față/ De-a pururi ziua cea de azi”, subînțelegând, desigur, tristețea implacabilei treceri. Căci, în fapt, cu cât adaugi, cu atâta scazi din viață. Din orice unghi ai privi, totul este trecere…
Dar, oare, cum vom putea a ne umple ființa de sens, de Dumnezeu, cum vom ști a o împlini și rotunji? Se povestește că un servitor, într-o dimineață, își anunță seniorul: „Domnule, luați notă că nu mai sunt slujitorul dumneavoastră. Întârziați sistematic la ceai și mâncați urât. Nu ține de a mea demnitate a servi un astfel de om, care nu se respectă nici pe sine și nici pe mine!” Analizăm de obicei clișee de viață la modul exterior. Nu cuprindem a înțelege faptul că mărimea noastră vine dinăuntru, din calitatea sufletului, din autoritatea inimii, din forța exemplului, din geometria interioară a ființei, din echilibrul logic și frumos al vieții. Suntem mari doar atunci când, orice am fi în viața socială, ne iubim noi înșine și ne prețuiesc și cei din jur. Am fost creați – ne spune Cartea Facerii – după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, pe care le-am pierdut, dar pe care trebuie – este poruncă – să le refacem și să le restaurăm. Iubirea este mijlocul cel mare al sensului și împlinirii. Poetul Lucian Blaga, într-una din poeziile sale, exprimă: „Cât iubim/ Oricât de noapte-ar fi/ Suntem în zi/ Suntem cu tine, Elohim”
Într-un timp ca acesta, la vreme de veselie și de întâmpinare a unui An Nou, să găsim momente în care, adâncindu-ne în noi înșine, să-L căutăm pe Dumnezeu. E timpul să facem efortul acesta! Să redescoperim dragostea și generozitatea, fapta și rugăciunea care cheamă harul ce înnobilează în Dumnezeu viețuirea noastră.
Este deja Anul care vine!
Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu