Valoarea nominala maxima a tichetelor de masa pentru salariati va fi majorata semnificativ din decembrie, dupa ce a fost publicata Legea nr. 218/2016 pentru modificarea art. 3 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa. Prevederile se aplica inca din prima zi a lunii decembrie.
Prin urmare, potrivit actului normativ, valoarea nominala maxima a unui tichet de masa va fi stabilita la suma de 15 lei. Angajatorii, insa, nu vor fi obligati sa acorde tichete cu noua valoare maxima, ci doar sa se încadreze în ea. Potrivit legii, tichetele de masa sunt emise pe suport de hârtie in format electronic si sunt destinate exclusiv alocatiei individuale de hrana reglementate de prezenta lege, fiind suportate integral pe costuri de angajator.
Bonurile de masa pot fi folosite exclusiv pentru plata mesei sau pentru achizitionarea de produse alimentare în unitati de alimentatie publica, magazine alimentare, cantine-restaurant, bufete, cu care unitatile emitente de tichete de masa pe suport hârtie au contractat prestarea serviciilor respective. In acelasi context, amintim ca noul Cod Fiscal, aflat în vigoare inca de la 1 ianuarie 2016, prevede ca toti angajatii sau copii minori ai acestora vor primi tichete Cadou în valoare de 150 de lei pentru perioada Craciunului.
Bonurile sunt scutite de impozite si taxe, atât in cazul angajatorilor, cât si al salariatilor, cu conditia ca valoarea totala a acestora se nu depaseasca 150 de lei pentru fiecare beneficiar. Facilitatea se aplica tuturor tichetelor si cardurilor cadou oferite angajatilor sau copiilor acestora cu ocazia evenimentelor speciale din an, cum ar fi Craciunul, Pastele, ziua de 1 iunie, iar angajatelor, de 8 martie. Acestea sunt deductibile pentru firmele angajatoare, fiind încadrate la cheltuieli sociale.
Astfel, din acest an, plafonul de deductibilitate a fost majorat de la 2% la 5% din fondul total de salarii. Tot din acest an, tichetele cadou sunt scutite si de la plata impozitului de 16% la nivelul angajatilor. In plus, daca sunt oferite în beneficiul partenerilor de afaceri, tichetele si cardurile cadou pot fi încadrate pe linia de cheltuieli de protocol, fiind deductibile în limita a 2% din profitul contabil. Totodata, acestea beneficiaza si de scutirea de contributii sociale.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.