De ce tace Președintele meu? (IV)

Am încercat, pornind de la credința că un individ nu poate fi un bun manager al unui anumit domeniu decât doar dacă a performat în profesia sa de bază și dacă are ca prietenă frumusețea caracterului, să aflu detalii despre aceste virtuți ale personalității Președintelui Klaus Werner Iohannis. Am solicitat informații despre rezultatele de excepție obținute de elevii coordonați de profesorul Iohannis la examene, olimpiade, concursuri etc. Am trimis în acest sens scrisori în varii zări: Klaus Werner Iohannis, Administrația Prezidențială, I.S.J. Sibiu și la două dintre instituțiile la care a fost profesor: Școala Gimnazială ,,G. D. Teutsch” Agnita și Colegiul Național ,,Samuel von Brukenthal” Sibiu.” Am relatat despre toate acestea, câteva luni, sub umbrela titlului de mai sus… Președintele și slujitorii școlii ,,G. D. Teutsch” au adoptat atitudinea mutului. Reprezentanții celorlalte instituții au ocolit mioritic răspunsurile, utilizând același stil epistolar: ambalaj cețos și informație zero. Dar cum în tăcerile de tot felul zac și tezaure de informații, m-am dumirit. Știu răspunsurile la zvârcolirile care mă locuiau. Am aflat însă și despre altele…
● Președintele, pe care l-aș numi (și) Sfidătorul, ignoră, dintr-un oblomovian turn de fildeș, normele bunului simț. Ca unul care l-am votat de două ori aveam dreptul la un răspuns. Chiar dacă nu l-aș fi votat, Constituția zice că tot trebuia să vorbească/ răspundă.
● N-am primit informațiile solicitate. Imaginați-vă că unii dintre elevii domnului prof Iohannis, părintele ,,României educate”, ar fi ,,rupt norii” la niște competiții naționale/ internaționale. Ar fi uitat cineva de asta?
● Wikipedia și răspunsurile zămislite din esențe de simulacru mi-au oferit nuanțe interesante ale ființării prezidențiale. Administrația Prezidențială, de pildă, îmi vorbește despre ,,Președintele României, domnul Klaus Iohannis”. Lipsește… Werner. Curios.
● În răspunsul oferit de Colegiul Național ,,Samuel von Brukenthal” apare o altă identitate: a treia. Aflu despre existența ,,domnului președinte Klaus Werner Johannis” și a ,,domnului prof. Johannis”; cu J, nu cu I… Gândul m-a dus către teoria dublului, pe canavaua căruia au brodat, cu măiestrie, între alții, Plaut, Adalbert von Chamisso, E.T.A. Hoffmann, Oscar Wilde, Jose Saramago, Dostoievski, Carl Gustav Jung, Otto Rank etc. Dostoievski, de pildă, vorbește despre primul Goliadkin („respectabilul domn Goliadkin-senior”, „adevăratul domn Goliadkin”, „Goliadkin-întâiul”, „nefericitul domn Goliadkin”) și Goliadkin-secundul ( „un rival tare”, „un duşman”, „desfrânat”, „ticălos”, „necinstitul său adversar”, „geamănul lui neruşinat”, „noul Goliadkin”, „celălalt Goliadkin”, „impostorul”, „omul cunoscut prin netrebnicia sa”, „penibilul adversar al domnului Goliadkin”, „canalia”, „falsul domn Goliadkin”, „mizerabilul geamăn”, „vicleanul amic al domnului Goliadkin-senior”. În cazul Klaus Werner Iohannis – Klaus Iohannis – Klaus Werner Johannis totul se complică. Nu avem doar conceptul de dublu, ci și pe cel de triplu. A fost făcut pasul către personalitatea multiplă.
● E drept că în Wikipedia citim: ,,Tot el [Președintele, n. n., I.F.] a declarat că, atunci când tatăl său l-a înregistrat ca nou-născut, funcționarul de la primărie a refuzat să-i scrie numele cu «J», așa cum a fost scris în familia sa de cinci sute și ceva de ani”. Dacă voia reabilitare, cum ar fi fost firesc, de ce nu a solicitat această îndreptare în documente? De ce să ne tot fie prezentat acest joc bizar de-a ,,triplul”?
● I.S.J. ne-a precizat că ,,unitățile de învățământ la care dl. Iohannis a activat ca profesor” sunt: Școala Gimnazială ,,G. D. Teutsch” Agnita și Colegiul Național ,,Samuel von Brukenthal” Sibiu. Wikipedia zice că ,,…a fost mai întâi profesor de fizică la Agnita, apoi la unele școli din Sibiu (s. n., I.F.). ,,Unele” înseamnă, după mintea cea bună a logicii aristotelice, cel puțin două. Cine minte, cine omite, cine greșește?…
Mă gândeam să solicit și celor de ANAF Sibiu informații despre impozitul pe care l-a plătit profesorul Johannis (Iohannis?; cu Werner sau fără Werner?) pentru veniturile obținute din meditațiile oferite elevilor. Doar n-o fi investit venitul brut în case. Cum bănuiam că și acest răspuns va fi gravid de nimic, am renunțat; brusc, m-a cuprins o greață existențială, de tip sartrean. E chiar din Sartre, zău (vezi ,,Greața”, București, Editura Univers, 1990, p. 38): ,,Nu merge! Nu merge chiar deloc: a venit spurcăciunea, Greața”.