23 noiembrie 2024

De ce Piatra Neamț și nu Bacău

CSM Ceahlăul a câștigat barajul de promovare cu Foresta Suceava și a făcut din Piatra Neamț singurul oraș care va reprezenta Moldova în Liga a II-a în viitoarea ediție de campionat. De ce Piatra Neamț și nu Bacău? Și ce a avut în plus – pe lângă cele patru puncte din clasamentul final al play-off-ului- CSM Ceahlăul față de CSM Bacău? Înainte de toate, Bacăul are trei echipe de liga a treia din care, oricât te-ai strădui, nu faci una bună. Piatra, în schimb, are doar una.

Dar una și bună: bună de B, din câte s-a văzut. Fotbalistic și nu numai, Bacăul este un oraș divizat. Sfâșiat de interese și vanități fără seamăn. Piatra, în schimb, se strânge, afectiv și nu numai, în jurul Ceahlăului. De altfel, un oraș precum Piatra Neamț a reușit să dea o echipă –și încă una de B- susținută preponderent din fonduri private.



Ceea ce o ferește- chiar dacă este ajutată, la rândul său, de Consiliul Local- de acei politicieni care, în Bacău, de exemplu, se gonflează precum peștele-balon, încercând să-și impună, prin abuzuri grotești, pile și orgolii, sinecuriști și aberații. Mai departe: Piatra Neamț are stadion, Bacăul nu. Nu are și nici nu va avea prea curând, în ciuda tuturor SF-urilor înțelese mai degrabă ca science-fiction decât ca studii de fezabilitate. De altfel, cum am putea vorbi de un nou stadion, atât timp cât autoritățile nu au reușit nici măcar să modernizeze baza sportivă „Constantin Anghelache”/ Letea? Și mai departe: nu cunosc cazul vreunui suporter înfocat al Ceahlăului care să fi acceptat, în istoria recentă, să facă galerie Bacăului.

Invers, avem: și e studiu de caz. Pentru că nu e „pentru culori”, ci „pentru sunători”. Iar asta este o altă diferență care atârnă greu. În fine, Ceahlăul a promovat pentru că și-a dorit promovarea. Și nu din iarnă sau de vara trecută, ci de ani buni. A tot băgat bani, iar rezultatele s-au văzut. CSM Bacău, în schimb, nu a avut niciun moment garantat un buget pentru promovare. Că antrenorul Cristi Popovici a reușit ca echipa să-și depășească serios condiția și condițiile, este altceva. Dar nu de ajuns. Pour la bonne bouche, ceva de dulce.

Ca să mai și zâmbim: hai să spunem că, spre deosebire de Bacău și de CSM Bacău, care nu a știut să-i aprecieze calitățile, CSM Ceahlăul Piatra Neamț a promovat și pentru că l-a avut în staff pe Relu Damian. Nu știm exact care au fost atribuțiile lui Relu la Ceahlăul în sezonul recent încheiat. Îmi vine însă greu, tare greu să cred că i-au fost încredințate legitimațiile înainte de meci.

 

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014