Aceste ultime săptămâni au reprezentat un adevărat maraton în tot ceea ce înseamnă activitate specifică sistemului medical. Faptul că în Județul Bacău avem o situație temporată a răspândirii acestui tip de coronavirus a însemnat multă muncă şi o implicare susţinută, în primul rând din partea colegilor din cadrul DSP, dar și a celor din celelalte instituții responsabile: Serviciul de Ambulanţă, ISU, Spitale, Cabinete medicale, Politie, Jandarmerie, autorități locale ş.a. Pentru că totul a fost contracronometru și printre ședințele interminabile, cu ochii și cu mintea la toate modificările active și cursive de legislație și a metodologiilor, am reușit să luăm decizii, decizii care au acționat și reacționat cu scopul de a preveni pe cât posibil răspândirea acestui virus și a oricăror accidente de genul celor pe care le tot vedem zilele acestea prin diferite zone ale ţării.
▫️A fost o perioadă intensă chiar de la debut, când toate deciziile și toată răspunderea a fost pusă exclusiv în sarcina DSP, nu a fost simplu dar ne-am descurcat (apropo de competenţă d-le Ionel Palăr, dl Prefect vă poate confirma aceste aspecte). Presiunea a fost imensă, o perioadă cu zeci de videoconferinţe, cu şedinţe zilnice de analiză tehnică şi organizare, zeci de anchete epidemiologice, cu mii de chestionare de procesat, cred că zeci de mii de apeluri efectuate și primite, controale la cei izolați, verificare și contractare spații de carantină, gestionarea situaţiilor urgente din toate spitalele, muncă în ritm normal cel puțin 10-12 ore pe zi iar după, de acasă, call center disponibil la orice ora, săptămânile nu au avut weekend sau repaus, familiile neglijate complet și lista rămâne deschisă. Dar ne-am făcut datoria, cu orice cost, şi cu siguranţă sacrificiile vor fi din ce în ce mai mari, important este, însă, să câștigăm lupta! Faptul că în aceste condiții nu au fost derapaje sau orice altfel de probleme deosebite, arată că implicarea a fost maximă, eficientă şi profesionistă, pe toate palierele de execuţie‼️
▫️Am demisionat, da! Am făcut asta pentru că mie şi colegilor mei ne trebuiesc ‘armele’ necesare pentru a lupta cu acest inamic invizibil! Demisia mea însemnă un gest extrem ‘doar’ pentru a fi ajutaţi să ne facem datoria, cum știm mai bine. Schimbările prea dese și lipsite de coerenţă bulversează, lipsa deciziilor ferme și asumate anulează mare parte din munca noastră și e păcat, viața oamenilor depinde de ceea ce facem, suntem într-o situație limită în care orice moment contează și orice decizie afectează. Schimbările legislative se fac greoi și de multe ori incomplet sau greșit! Ședințele sunt multe și de cele mai multe ori fără un rezultat concret iar noi, cei care trebuie să luăm decizii, avem nevoie de timp pentru coordonare, avem nevoie de timp pentru a ne susţine colegii, care sunt la limita efortului fizic şi psihic, iar neprevăzutul şi problemele sunt într-o dimanică extrem de activă.
▫️Trebuie să înţelegem că dacă nu vom fi uniţi şi nu vom fi atenţi la realitatea din jurul nostru urmările vor fi grave şi ireversibile.
Atenție, nu am cerut decât sa fim lăsați să ne facem treaba. Iar vocile colegilor din sistem încep să se înmulțească, din toate colțurile țării! Demisia d-lui Ministru Costache, dacă va fi explicată vreodată, am sentimentul că ne va dezvălui niște lucruri interesante! Am încredere că prin munca acelor profesioniști pe care nu o sa-i vedeti in poze și care, bineînțeles, nu sunt in campanie electorală, vom trece cu bine si peste aceste momente!
⛔ Și, ce faceți dvs, d-le Paler?! În loc să donaţi 50 de euro către Spital, vă jucaţi de-a politica, transformând totul într-un circ politic și într-un atac la persoană, într-o campanie de denigrare prin tot felul de declarații și comentarii la adresa mea, cu scopul vizibil de a deturna atenția de la subiectul sensibil al zilei. Ruşine!! Am așteptat să vă văd părerea și despre demisia dlui Ministru Costache dar am înțeles că nu se va întâmpla, o secundă am sperat că poate chiar sunteți obiectiv și nu vă interesează politica perioada aceasta, greșeala mea. Ați lăsat instituția fără conducere aproape o săptămână, în condiții de criză, doar pentru a vă satisface orgoliul, iar acel specialist pe care îl ‘gaseați’ în 2 ore să știți că nu a ajuns, nici până acum. Nu pot decât să vă spun că orizontul viziunii dvs este limitat iar perspectiva asupra situației cât se poate de tristă pentru noi‼️
➡️Prin munca si rezultatele de peste ani, mi-am câștigat dreptul de a acționa cum consider că este mai corect pentru binele celor pe care, noi toti, am jurat să-i protejăm!
➡️Cei care mă cunosc au înţeles demersul meu, ceilalţi îl vor înţelege perioada următoare! Dacă am greșit îmi voi asuma si voi face decontul, la fel toți cei responsabili, să nu uitați, timpul ne va lămuri! Iar despre laşitate nu cred că mai este cazul să vorbim acum, o lăsăm pe altă dată.
În acestă perioadă nu mai avem nicio altă calitate, fie ea politică sau de alt fel, decât să fim nişte soldaţi loiali şi uniţi în luptă cu un inamic invizibil‼️
Aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu!
Alin Năstasă
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.