18 noiembrie 2024

De astăzi începe o nouă ediție a Săptămânii Europene a Mobilității în Municipiul Bacău

În perioada 16-22 septembrie 2019 se desfășoară în Municipiul Bacău o nouă ediţie a evenimentului „SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A MOBILITĂȚII” (European Mobility Week) – a XVIII-a la nivel european și a V-a la nivel local, cu deviza „WALK WITH US!” (Mergi cu noi!).

Organizatorul acestui eveniment, Municipiul Bacău, reprezentat de Agenţia de Dezvoltare Locală Bacău, invită cetăţenii municipiului să se alăture acestei inițiative, propunând o schimbare la nivel comportamental și oferind opţiuni de transport local și de mobilitate nepoluantă.



Campania susținută de SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A MOBILITĂȚII din 2019, „Safe Walking and Cycling – Mergi pe jos sau cu bicicleta, în siguranță” încurajează oamenii să aleagă moduri active de deplasare sau să îmbine mersul pe jos și cu bicicleta cu transportul public. Pe lângă flexibilitate, mersul pe jos și cu bicicleta au multe alte beneficii, cum ar fi accesibilitatea socială și economică, fiabilitatea, faptul că nu generează emisii și impactul pozitiv asupra sănătății. Poate mai presus de toate, orașele în care predomină mobilitatea activă sunt transformate.
În programul evenimentului, ediția 2019, sunt incluse acțiuni de mediatizare și informare a elevilor din școlile municipiului, de derulare a proiectului școlar „TRAFFIC SNAKE GAME”, o masă rotundă legată de proiecții viitoare ale traseelor de bicicletă în municipiul Bacău, de conexiuni în transportul public local din perspectiva Planului de Mobilitate Urbană, precum și de proiectele ce privesc infrastructura viitoare de transport în municipiu și în împrejurimile acestuia.

S.C.Transport Public S.A. se alătură acțiunii
„SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A MOBILITĂȚII” din 2019 oferind GRATUITATE pe autobuzele proprii, în ziua de 18 septembrie 2019. Toți băcăuanii sunt invitați să petreacă la finalul săptămânii „Un week-end fără mașină”, participând, în colaborare cu Fundația Comunitară la diferite activități sportive de semi-maraton, ștafetă, etc.
„Mergi cu noi!” este o invitație pe care o facem oricărui băcăuan de a renunța, timp de o săptămână, la mașină și de a folosi bicicleta, mersul pe jos și transportul în comun, în deplină siguranță. Este o repetiție generală pentru un viitor care aparține acestor mijloace de locomoție.

Parteneri: S.C. Transport Public S.A, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bacău, Fundația Comunitară Bacău, Școlile Gimnaziale: „Nicolae Iorga”, „Miron Costin”, „Alexandru cel Bun” Bacău.

PROGRAM
16 -22 septembrie 2019 INFO-MOBILITATE
SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A MOBILITĂȚII 2019 include acțiuni de mediatizare și informare a elevilor din școlile municipiului, prin distribuirea de materiale educative legate de modalități de deplasare non-poluante, sub deviza „WALK WITH US! – MERGI CU NOI !” Acțiunile au loc în zonele din vecinătatea școlilor și în zona centrală.
16-22 septembrie 2019
Derularea proiectului educațional „TRAFFIC SNAKE GAME – OSCAR, ȘARPELE HOINAR” – ediția nr. 1 – 2019
„TRAFFIC SNAKE GAME” este o campanie distractivă și eficientă pentru promovarea mersului pe jos, cu bicicleta sau cu mijloacele de transport în comun, pe traseul către școală. Activitatea se desfășoară cu participarea elevilor claselor primare din școlile partenere înscrise și acceptate în proiect. Acestea sunt: Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun”, Școala Gimnazială „Miron Costin”, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”. Partenerul ADL Bacău în organizarea acestui proiect este Asociația „Orașe Energie în România” (OER).
16-22 septembrie 2019
Fii activ, deplasează-te în siguranță!

Săptămâna e dedicată mersului pe jos, cu bicicleta sau cu mijloacele de transport în comun locale. Toți locuitorii municipiului Bacău sunt invitați să aleagă mersul pe jos sau cu mijloacele de deplasare nepoluante, spre și de la serviciu sau școală, în beneficiul sănătății și al mediului înconjurător.
18 septembrie 2019
„Mergi cu noi” GRATUIT pe autobuzele S.C.Transport Public S.A!
Campania SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A MOBILITĂȚII din 2019 încurajează oamenii să aleagă moduri active de deplasare cum ar fi transportul public. În acest context, S.C.Transport Public S.A se alătură campaniei, oferind GRATUITATE pe autobuzele proprii în această zi.
20 septembrie 2019
Masa rotundă cu tema „ Mobilitate Urbană în Municipiul Bacău – Proiecte, Percepții și Perspective”
Începând cu ora 10.00, în incinta Centrului de Afaceri și Expozițional (CAEX), se desfășoară masa rotundă privind SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A MOBILITĂȚII 2019.
Se prezintă și se discută aspecte legate de proiecții viitoare ale traseelor de bicicletă în municipiul Bacău, conexiuni în transportul public local din perspectiva Planului de Mobilitate Urbană, precum și proiectele de finanțare depuse ce privesc infrastructura viitoare de transport în municipiu și în imprejurimile acestuia.
21-22 septembrie 2019
„Un week-end fără mașină”
În aceste zile va fi restricționat accesul autoturismelor în zona centrală a orașului. Se desfășoară diferite activități sportive, în colaborare cu Fundatia Comunitară: semi-maraton pe distanța de 21 km, ștafeta mixtă – 3 membri, cursa copiilor pe distanța de 1,5 km, cursa urbană, cursa comunității, toate cu plecare din centrul orașului. În zona centrală este amplasat un cort al SĂPTĂMÂNII EUROPENE A MOBILITĂȚII.




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014