Aproximativ 2000 de cadre didactice din judetul Bacau, mobilizate de liderii sindicali de la S.L.I. si F.E.N., au participat ieri la mitingul din Piata Tricolorului, in fata Prefecturii. O prima surpriza placuta: prezenta la miting a inspectorului scolar general Radu Ababei. „Am avut un contact permanent cu sindicatele si vreau sa va spun ca luni am fost la doar un sfert de ora de incheierea grevei in judetul Bacau, ne-a declarat inspectorul scolar general. S.L.I. Bacau propusese autosuspendarea grevei, solicitand doar o garantie scrisa din partea conducerii Ministerului ca toate cadrele didactice din judet vor fi platite integral pe lunile noiembrie si decembrie. N-am reusit atunci dezamorsarea conflictului si regret foarte mult acest lucru”. Mitingul a avut o „deschidere” originala: liderul S.L.I. Bacau, Gheorghe Manole Chiriac, a strigat „catalogul” tuturor parlamentarilor din judetul Bacau. Cum acestia au lipsit in corpore, multimea demonstrantilor a scandat: „Catalogul rusinii”. S-a propus o evaluare a demnitarilor absenti: „Nota UNU! Repetentii!” au scandat demonstrantii. „De ce nu-si respecta Guvernul Tariceanu propriul Program de guvernare?” a intrebat liderul S.L.I. Bacau si demonstrantii au scandat „Demisia!” La intrebarea de ce dezinformeaza reprezentantii Guvernului situatia reala a salariilor din invatamant, s-a scandat din nou, „Mincinosii!” „Rusine!” Au fost citite cateva mesaje de solidaritate, printre care si acela venit din partea Confederatiei Maghiare a Sindicatelor din Invatamant, venit de la Budapesta. Starea de sopirit a elevilor a fost prezentata de Ramona Vinca, din clasa a XII-a H, Colegiul National „Gheorghe Vranceanu”: „Am considerat prima saptamana de greva o binecuvantare, o minivacanta meritata. In cea de-a doua saptamana au inceput intrebarile: Ce se va intampla cu noi? Acum suntem deja ingrijorati: Va ingheta, oare, anul scolar? Dar ii intelegem pe profesorii nostri, stim ca, desi n-au fost motivati salarial, au facut pana acum enorm pentru noi si au dreptul la o viata demna”. Si reprezentantul parintilor, Adrian Gheorghe, a spus ca parintii considera justificate solicitarile cadrelor didactice: „Profesorii sunt aliatii nostri permanenti, numai impreuna putem asigura copiilor nostri o pregatire temeinica. Stim ca-i preocupa situatia copiilor nostri, pentru ca si cadrele didactice sunt parinti. Dar le-a ajuns cutitul la os si guvernantii trebuie sa inteleaga ca reprezentantii cadrelor didactice trebuie sa fie ascultati”. Si-au mai rostit punctul de vedere lideri sindicali de la nivel judetean, municipal, orasenesc si unii lideri sindicali din mediul rural. N-au lipsit poeziile satirice („Asa nu se mai poate”, „Mafia e-n toate” s.a.), nici „Plugusorul saraciei”, a fost rostita si o „Rugaciune catre Dumnezeu”, s-a scandat „Sa ne eliberam de frica!” „Unitate!” „Acum, ori niciodata!” Invatatorul Gabriel Cornea, din Fundu-Racaciuni, a anuntat ca intra in greva foamei, pe timp nelimitat. La ora 13.10, mitingul s-a incheiat, reprezentantii sindicatelor si ai presei fiind primiti de subprefectul Nicolae Olaru. A fost un dialog dens, la capatul caruia subprefectul s-a angajat sa transmita vineri dimineata doua informari privind revendicarile grevistilor bacauani, una la Guvern si a doua la partidul politic pe care-l reprezinta. Ieri, 24 noiembrie, numarul unitatilor scolare si al cadrelor didactice aflate in greva a crescut, fata de situatia existenta luni, joi aflandu-se in greva 204 unitati scolare (din cele 383) si 6368 din cele 8860 de cadre didactice, ceea ce inseamna un procent de 71,09 la suta.
Scris de Stefan OLTEANU