La Darmanesti, oaspete sculat cu noaptea-n cap, la o vreme la care si cainilor le era lene sa latre, am inceput o plimbare pe ulitele satului-oras. Lipsind din decor oamenii si animalele, am inceput sa iau pulsul asezarii privind pe garduri si panouri publicitare. Inca nu se sculasera toti cainii, cand am ajuns la o concluzie cu privire la preocuparile majore a ale darmanestenilor. in primul rand, va asigur ca aici inca n-au avut loc alegerile generale din 2009. De peste tot, Mircea Geoana este in bloc-starturi pentru renumararea voturilor, in vreme ce Traian Basescu are inima cat un purice portocaliu, de teama ca n-o sa castige. Cea mai interesanta poveste mi s-a parut a fi cea de pe un afisier electoral (asa scria pe el), de langa fostul Club (muncitoresc), despre care vom face altadata hatra vorbire. Acolo scria ca firma MASSARO organizeaza tot felul de plecari si veniri in/din Grecia. Atunci mi-am dat seama ca darmanestenii participa la tot felul de miscari electorale prin Grecia cea ravasita de criza. Frumoasa misie zic. Darmanestenii sunt niste paneuropeni pe cinste! Viitorul civilizatiei grecesti este, cu acest prieten bun care la nevoie se cunoaste, pe drum bun.