6 noiembrie 2024

Atletism/ Balcaniada Under 20

Daria Vrînceanu (CSȘ- SCM Bacău), aproape de medalie

Opt centimetri. Și un dram de noroc. Atât i-au lipsit Dariei Vrînceanu pentru a reveni de la Balcaniada Under 20 de atletism derulată weekendul trecut, la Belgrad (Serbia), cu o medalie în proba de triplusalt. Mezina lotului național de Junioare 1 al României, Daria (care va împlini 16 ani luna viitoare) a concurat cu brio în compania unor adversare mai mari de vârstă (majoritatea de 19 ani), clasându-se a patra la triplusalt.

Sportiva antrenată de Cristi Nemțeanu la CSȘ și SCM Bacău a sărit 12,56 m, în condițiile în care bronzul a revenit ucrainiencei Viktorija Kozin, cu un rezultat de 12.64.



„Chiar dacă a fost cea mai mică din lot, Daria Vrînceanu a avut medalia până la a șasea săritură. A șasea săritură a ei a fost mai bună ca a ocupantei locului 3, dar a fost ciupită. A atins plastilina foarte puțin. Dacă nu ar fi fost acea ciupitură a pragului, Daria ar fi cucerit bronzul”, a explicat antrenorul Cristi Nemțeanu.

Rezultatul de la Balcaniada de Juniori 1 de la Belgrad confirmă startul de sezon foarte bun al Dariei.

Astfel, băcăuanca și-a realizat deja baremul de participare la Europenele U18 programate în vară, la Banska Bistrica și, totodată, a stabilit un nou record personal la triplusalt, cu prilejul etapei de la Naționalele Indoor de la București: 12,61 metri, care o plasează pe locul 3 în lume la categoria sa de vârstă.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri