Dar voi, cine ziceţi că sunt?

Atunci când evanghelistul Luca îl prezintă pe Isus retras singur în rugăciune trebuie să ne aşteptăm la o cotitură importantă în misiunea sa, în care trebuie să vedem un punct calificant al pedagogiei sale. Rugăciunea pregăteşte întotdeauna ceva decisiv. De data aceasta, problema fundamentală priveşte identitatea lui Isus. Nimeni până atunci nu i-a cerut actele de identitate aşa cum ne mai cere nouă poliţia din când în când, sau vameşii la vamă.
Isus vrea ca ucenicii lui să ştie precis cine este El. „Cine zic oamenii că sunt eu?” Aceasta nu este încă o adevărată problemă, ci mai mult un fel de sondaj de opinie, în faţa căruia prietenii săi să-l cunoască printr-o suficientă dezinvoltură. Isus, părea să asculte acele răspunsuri.
„Dar voi, cine ziceţi că sunt?” Abia acum este pusă adevărata şi esenţiala întrebare. De data aceasta cu toţii tac; se uită unii la alţii şi nimeni nu spune nimic. În cele din urmă, Petru îşi face curaj şi spune: „Tu eşti Cristosul lui Dumnezeu!” (Lc 9,19) Tu ești Mesia, aşteptatul lui Israel, cel sfinţit Domnului.
Numai dacă se înţelege că viaţa lui este o viaţă dăruită, jertfită pentru alţii, se poate demonstra descoperirea secretului venirii sale printre oameni.
Cu toate acestea, nu este suficient de a spune exact cine este Isus şi nici de a preciza itinerariul lui prea puţin triumfal, ci trebuie, în cele din urmă, a lămuri condiţiile acelei urmări, cu alte cuvinte, la ce se angajează acela care se hotărăşte să-l urmeze pe Învăţător: „Dacă vrea cineva să vină după mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze” (Lc 9,23).
Observăm cum evanghelistul Luca subliniază dimensiunea crucii zilnice. Adeziunea la Cristos se măsoară, cu acceptarea din dragoste a „misiunii”, prezentată de existenţa obişnuită (neajunsuri, neplăceri, mici incidente, neînțelegeri, jertfe, muncă repetativă, uitarea de sine, o muncă obişnuită prestată altora şi neluată totdeauna în consideraţie…). Creştinul nu este eroul excepţionalului, al gestului eroic „una tantum”, ci el este umilul purtător al unei cruci obişnuite, compusă din mai multe lucruri mici, care nu sunt totdeauna plăcute. Eroismul adevărat, cel mai folositor pentru alţii, este acela al unei fidelităţi curajoase şi vesele, tăcută şi zilnică.
Pr. Richardo-Dominic Baciu