În vreme ce presa scrie despre minunatele victorii ucrainene iar oficialitățile se aliniază cântând marșuri militare în onoarea NATO, pe front, rușii își văd de treabă. De fapt, în Ucraina nu mai e un război, e un masacru. Mii de ucraineni prost înarmați, fără pregătire militară, aproape fără mâncare și fără sprijin sunt trimiși în prima linie pentru a fi tocați de artileria rusească. Totul doar din considerente politice, pentru că liderul de la Kiev are propriile idei și nu mai ascultă de comandanții săi militari.
Cine vrea poate să se mintă în continuare privind la televizor, cine dorește, însă, să afle cum stau lucrurile o poate face foarte ușor. Și va avea un adevărat șoc să observe ecartul tot mai mare dintre realitatea de pe hartă și ceea ce ne spun autoritățile.
Nu, Ucraina nu câștigă. Nu, Ucraina nu a eliberat Insula Șerpilor, un punct strategic cu valoare zero, care a costat-o zeci de aeronave și sute de oameni. Da, rușii s-au retras într-o mișcare politică, forțând Ucraina să treacă la deminarea porturilor sale pentru a exporta grâul. Kievul nu mai poate spune acum că nu are cum transporta cerealele pe apă din cauza amenințărilor rusești; dar dacă nu-și vor demina porturile pentru a permite vaselor cu grâu să iasă, o să cadă de papagali.
Rezultatul conflictului poate fi lesne ghicit. Singura întrebare este unde se vor opri rușii. La Nipru sau dincolo de el. De oprit nu are cine să-i oprească. Singura strategie pe care au fost în stare să o folosească ucrainenii a fost cea a scuturilor umane, folosirea orașelor ca obstacol militar, a obiectivelor civile – spitale, școli, magazine – ca depozite de armament sau ascunzatori pentru artilerie. Și multă, prea multă teroare semănată printre civili. Și despre care nu vorbește nimeni în Occident. Nu se vorbește despre bombardarea orașelor cu armamentul primit din Occident, nu se vorbește despre asasinatele comise în zonele din spatele frontului, despre bombele plasate în mașini, în scări de bloc, despre infrastructura aruncată în aer.
Dar ce știm noi? Noi suntem buni doar să aplaudăm discursurile găunoase ale miniștrilor de unică folosință instalați de hegemon, să le dăm cerealele și să le cumpărăm armele ruginite. Și apoi se miră de ce românii nu susțin ideile lor și nu-i aplaudă.
Se uită prea puțin o lecție a istoriei: am fost aliați cu turcii și ne-am cucerit independența luptându-ne cu ei. Am fost aliați cu nemții și i-am alungat în 1944. Am fost aliați cu rușii și nu ne-am lăsat până nu i-am făcut să se retragă în 1958. În nici una dintre aceste alianțe nu am intrat de bună voie.
