Absolut, dar absolut toate comentariile cu privire la activitatea liderilor politici din România pornesc de la premisele că respectivii chiar știu ce fac, au un plan secret bine pus la punct iar fiecare gest, fiecare vorbă sunt menite să transmită anumite semnale care trebuie interpretate și decodificate.
Toată lumea care privește scena politică pornește de la ipoteza că politicienii, atunci când transmit un mesaj, au în spate o strategie, o logistică necesară îndeplinirii acesteia, aliați și consilieri care nu pot da greș deoarece au gândit bine pas cu pas ceea ce trebuie să facă și să zică președintele Iohannis, liderul PSD Liviu Dragnea sau șeful PNL Ludovic Orban, procurorul șef, directorul unei instituții, prefectul sau primarul. Și, pornind de la această ipoteză, se țes fel de fel de scenarii, se reconstruiesc trasee, se ghicesc inițiative și se coclesc planuri de contra-atac.
Ia spuneți drept, de câte ori n-ați văzut titluri de genul „Planul secret al lui…” sau „Care sunt intențiile ascunse ale lui..”? Întrebare de baraj: dar dacă liderii politici care enunță o teorie nouă, care anunță că au luat o decizie sau alta nu au, de fapt, nimic în spate? Dacă joacă la cacealma și se bazează pe faptul că toți ceilalți îi cred isteți, genii malefice, calculați când, de fapt, ei nu joacă șah pentru că nu știu nici țintar să joace?!
De exemplu, dacă în spatele grevei prezidențiale nu se află, de fapt, nimic în afară de cerbicia unui personaj gonflat artificial? Dacă în spatele declarațiilor lui Ludovic Orban nu se află nici un fel de strategie politică, ci doar inspirația de moment?
Dacă măsurile anunțate de Liviu Dragnea sunt, de fapt, doar contra-măsuri luate pe moment pentru a evita atacurile adversarilor și nu parte a unui plan mai mare?
