Dan Mitruț este unul dintre fericiții oameni care nu se lasă apăsat de problemele zilnice. Un om care își ridică ochii din banalul cotidian spre infinitul cerului și prin asta își alimentează pozitiv starea de spirit. Are pasiuni care pentru majoritatea dintre noi par rupte de realitate, dar care sunt surse de stare bună de spirit. În primul rând astronomie, poate pe același plan fotografia, și tot acolo este meseria pe care o practică, aceea de dascăl. Preocupările sale sunt însă mult mai ample și ar fi nevoie de mult spațiu publicistic pentru a le cuprinde. Am încercat să surprindem un mic fragment din toate acestea, care pot fi o sursă de inspirație pentru cei care caută o portiță de a ieși din rutina și stresul de zi cu zi.

Comunitatea celor pasionați de studierea cerului îl cunosc pe Dan Mitruț. Celorlalți cum v-ați recomanda?

Sunt din satul Corbasca, fiul unei familii de intelectuali, născut în 1971, într-o iarnă, am învățat în Corbasca până la 14 ani, când am venit la Liceul Pedagogic din Bacău, în anul 1985. În anul 1990 am prins repartiție guvernamentală și am ajuns învățător la Școala 1 Bacău. Am dat examen la o facultate de drept în 1991, pe care am absolvit-o, dar vocația mea a fost pentru catedră și practic meseria asta de peste două decenii, cu toată pasiunea. Viața mea a mers însă pe mai multe planuri, în mai multe direcții. Cred că am fost un dăruit de Dumnezeu, iar părinții mei m-au încurajat să mă exprim. Tata este cel care îmi expunea biblioteca casei, astfel că la vârsta de 10 ani am pus mâna pe un manual de astronomie, care avea la sfârșit o hartă a constelațiilor. Tot el avea aparate foto, iar pe primul l-am făcut țăndări fiindcă îmi plăceau lentilele. Tata nu mi-a impus nimic, nu mi-a dat o direcție, el aducea diferite lucruri, așa cum a adus și un aparat de pirogravură, un anuar de astronomie, aparate foto, tot felul de cărți. Eu le-am luat ca atare, le-am observat și am început să le folosesc. Într-un fel, am fost autodidact.

Este nevoie de un motor sau mai multe pentru a continua o pasiune din copilărie până la maturitate. Care au fost aceste motoare în cazul dumneavoastră?

La 14 ani l-am întâlnit pe marele astronom și popularizator băcăuan Matei Alexescu. El m-a remarcat atunci pentru că într-o excursie școlară la Planetariu eu recunoșteam deja toate constelațiile, pe care le învățasem singur, stelele principale, și că mă descurcam pe cer ca pe un drum.
Nu am urmat o direcție în știința astronomiei. Singurul liceu de profil era la București. Destinul m-a adus în domeniul pedagogiei. Școala pedagogică a fost pentru mine o bibliotecă, am acumulat enorm pentru că atunci am intrat în domeniul literaturii, filosofiei, atât cât biblioteca școlii putea să conțină, iar toate acestea m-au făcut să îmi descopăr vocația de a lucra cu oamenii. În 1990 am devenit învățător. În paralel cu astronomia eu aveam multe alte căutări, pe care acum, privind în urmă, le-aș numi căutări de dezvoltare interioară, de căutări spirituale. În 1996 l-am întâlnit pe Valentin Grigore (astronom de renume mondial, din Târgoviște, specialist în fotografie astronomică, participant la unele dintre cele mai importante reuniuni astronomice din lume – n.r.), la prima tabără de astronomie a Societății Astronomice Române de Meteori (SARM), cu ocazia Perseidelor. Atunci am simțit că într-adevăr mi-am găsit maestrul, iar între mine și Valentin s-a născut o colaborare, dar și o prietenie de o viață. Am îndeplinit și funcția de vicepreședinte al SARM, dar m-am retras pentru că viața m-a dus în alte direcții. Pasiunea însă a rămas.

Tabăra de astronomie de la Corbasca

Dan Mitruț a fost și promotorul taberei de observații astronomice de la Corbasca, o reuniune a astronomilor din toată țara, o manifestare complexă și de înaltă ținută. Tabăra pilot, precum și edițiile de după aceea au găzduit astronomi din toată țara, elevi, studenți. Printre participanți au fost și astronomi români profesioniști stabiliți acum în afara țării, precum Ovidiu Văduvescu (eminent astronom stabilit în SUA), Alin Țolea (specialist NASA, la Washington), care au susținut ateliere de specialitate. Cu toții au adus un „arsenal” impresionant de dispozitive de observații. S-a locuit la cort, în miez de vară, s-a cântat la chitară și s-a trăit într-o atmosferă de invidiat pentru toți cei care își duc viața doar în stres, cu ochii în pământ.

„Taberele de la Corbasca, din 2000, 2001, 2002 au fost rezultatul unui apogeu al SARM. Ministerul Tineretului încă accepta astfel de proiecte spre finanțare și așa am reușit organizarea. Au venit astronomi din toată țara. A fost un efort organizatoric destul de mare, în colaborare cu Ministerul Apărării Naționale (corturi și alte resorturi) și Crucea Roșie. Mama mea asigura partea de bucătărie, ajutată de încă o altă persoană, de hrană pentru toată lumea. Autoritățile locale ne-au acordat tot sprijinul, totul era organizat bine, existau echipe de curățenie, echipe pentru sălile de cursuri de la școală, pentru observații. Începuseră atunci să apară și instrumente astronomice de înaltă calitate, prin proiecte internaționale și asta a ridicat foarte mult calitatea activităților. În principiu, tot ce se întâmpla acolo era emulația obsrevării meteorilor, a atelierelor de noapte în care tineri și copii învățau efectiv despre tainele Universului. Spectacolul de noapte, viața în comuniune au fost o emulație în tabără. Am făcut popularizare de astronomie și mulți tineri au ajuns în poziții înalte, precum cei amintiți mai sus, dar și fotografi de astronomie renumiți, care s-au format în SARM. Aceasta este o realizare importantă, foarte frumoasă.
Însă după ce pe dealul pe care se organiza tabăra au fost retrocedate terenurile, ne-am pomenit că nu mai avem loc pentru condiții de observare a cerului și alte activități de profil astronomic, precum și condiții minime de campare. Poate va mai exista o șansă, vreodată.

Pasiunea pentru fotografierea astrelor

Dan Mitruț este un mare pasionat și de fotografia astronomică. Rigorile din acest domeniu sunt greu de îndeplinit, ar părea mofturi pentru cine nu vede decât un peisaj urban anost. De fapt, sunt adevărate finețuri: trebuie un cer senin și lipsit de influența haloului luminos produs de lumina urbană, care a devenit tot mai pregnant prin dezvoltarea orașului, dar și de aparatură foto de calitate. Orașul este acoperit de un halou de lumină difuză, care face observațiile astronomice aproape imposibile. Probabil știm cu toții că de pe un câmp liber vedem mai multe stele, chiar și dintre cele mai puțin strălucitoare, decât le-am vedea din oraș, oricât de senin ar fi cerul de noapte.

„Majoritatea fotografiilor mele astro au fost făcute în zona Huruiești, dintr-o zonă fără curent electric, de 10-15 kilometri pătrați, unde se poate observa un cer foarte limpede. Merg des acolo fiindcă eu consider că aici, la Săucești, unde locuiesc, este zonă urbană și abia acolo e la țară, tocmai din această rațiune, a limpezimii cerului. Acolo am și entuziasmul, am și energia să fac aceste observații și fotografii, pentru că este și natura care mă ajută”.

* Transmiteți această pasiune elevilor dumneavoastră?

„Dacă vă veți uita pe pagina mea de Facebook, veți vedea că am susținut lecții de astronomie, în care am pregătit elevii înaintea unui eveniment astronomic, prin desene legate de constelații, planete, de Sistemul Solar. Împreună cu elevii am realizat un set de planșe, ca material didactic, pe care le-am folosit la lecții. Am făcut o lecție pură legată de Sistemul Solar.
De ce ar fi bine să știe copiii toate aceste lucruri? Pentru că astronomia nu înseamnă doar partea tehnică. Entuziasmul unui copil care merge spre astronomie înseamnă, de fapt, veșnica întrebare a omului despre ce este acolo, sus. Și un copil și un matur își pun această întrebare în același fel. Te uiți, încerci, să gândești, să simți că te uiți într-o direcție în care nu mai sunt obiecte sau un spațiu foarte fix, în care nu mai ai o energie a socialului care te copleșește. Acolo, exact ca și pe vârful unui munte, de unde vezi orizontul, ai senzația de libertate, iar curiozitatea nu mai are o poartă. Nu mai ai o clădire în fața ta, nu mai este vreun om care să se manifeste într-un fel oarecare. Acolo poți să începi să visezi, să îți imaginezi. Este foarte important ca, folosind astronomia, să își dezvolte capacitatea de a gândi creator, de a gândi în perspectivă, de a deschide inima, de a forma abilități sociale importante, pentru că, mai ales într-o mișcare astronomică de comunitate, e greu să faci lucruri care țin de propriul egoism. Trebuie să știi să împarți lucrurile, trebuie să știi să te simți deschis”.

În aceste rânduri am încercat să conturăm personalitatea și pasiunea unui om, care ar putea fi molipsitoare. Și ce este de reținut sunt aceste amănunte pe care de multe ori le uităm: să ne ridicăm ochii din treburile zilnice pentru a admira un răsărit, un apus, un simplu nor. Sau stelele, pentru care omul, prin structura sa, a avut o curiozitate de când a apărut pe planeta aceasta.

Ce îl motivează pe om să observe cerul?

Dan Mitruț: „E un instinct. Omul se naște cu întrebarea „ce e sus, pe cer? Unde suntem și încotro ne ducem? Este atractiv și instinctiv”.

Matei Alexescu, omul care a popularizat astronomia în Bacău

Am avut în orașul Bacău un om remarcabil, un popularizator al astronomiei. Este vorba despre Matei Alexescu (n. 1929 – d. 1993), despre care a amintit și Dan Mitruț. A fost director al Observatorului Urseanu din București (în perioada 1957-1968) și fondator al Planetariului din Bacău. A scris mai multe cărți și a organizat conferințe despre astronomia practică, fiind membru al câtorva asocialții internaționale. Societatea Astronomică Franceză i-a oferit o medalie pentru observațiile sale astronomice deosebite.
A scris 16 cărți de popularizare a astronomiei, ca de exemplu “Laboratorul Astrofizicianului Amator”, “Cerul, o carte pentru toți” sau “Invitație la planetarium”.
Asteroidul (263516) Alexescu îi poartă numele.