Dupa ce ieri au efectuat recunoasterile probelor din zona Moinestiului, echipajele care vor lua startul in Raliul Moldovei Moinesti, a cincea etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop si a Campionatului National Rally 2 Dunlop si care se desfasoara in perioada 1-2 iulie, s-au deplasat astazi pe specialele din jurul Bacaului, apoi, intre orele 14:30 – 18:30, au participat la sesiunea de teste oficiala premergatoare competitiei.
Miercuri, la finalul primei zile dedicate recunoasterilor probelor speciale, toate echipajele au participat la un Rally Barbecue care a fost organizat in curtea Muzeului Urmasilor Razesilor Gazari din Comuna Magiresti. Tot cu aceasta ocazie, localnicii au interactionat cu participantii in cea mai importanta competitie a motorsportului romanesc.
Muzeul cuprinde marturii din perioada culturii Cucuteni, precum si din vremea dacilor si romanilor, pentru a se ajunge in timpul istoric al Evului Mediu romanesc, evidentiindu-se si rolul gazarilor la efortul Romaniei in perioada razboaielor. In esenta, aici este redată o istorie particulara a vietii razesilor gazari de pe Valea Tazlaului Sarat.
Joi, dupa terminarea recunoasterilor probelor din jurul Bacaului, incepand cu ora 14:30, concurentii de la Raliul Moldovei Moinesti s-au deplasat in com. Lespezi, acolo unde au avut la dispozitie un traseu in lungime de 2,75 km pentru a-si putea efectua ultimele setari la masinile cu care vor lua startul.
Dan Girtofan si Tudor Marza au fost cel mai rapid echipaj la finalul shakedown-ului, stabilind timpul de referinta la 2:17.1 s, cei doi concurand pe o Skoda Fabia R5.
In urma lor, pe un Ford Fiesta R5, s-au clasat Zoltan Juhos si Janos Soos, care au oprit cronometrul dupa 2:21.9 s. Cea de-a treia pozitie in clasamentul general virtual al sesiunii de teste a fost ocupata de Florin Tincescu si Sergiu Itu, echipajul Napoca Rally Academy revenind in Campionatul National de Raliuri Dunlop tot la bordul unui Subaru Impreza, dupa ce la etapa anterioara masina lor a ars complet in urma unei iesiri in decor. Adrian Raspopa a fost cel mai rapid pilot din clasamentul rezervat automobilelor cu 2 Roti Motrice, Raul Badiu la Cupa Dacia, Alexandru Ardelean la Cupa Suzuki si Romulus Preda la clasa 11.
Tot joi, incepand cu ora 20:00, concurentii vor participa la startul festiv al Raliului Moldovei Moinesti 2016, care este organizat in centrul Bacaului, in fata cladirii Prefecturii. Maine, in prima zi de concurs, sunt programate 3 bucle identince, ce includ specialele din apropierea Bacaului, Hemeius si Trebes. Ziua de vineri se va incheia pe circuitul de karting Speed Park din oras, acolo unde, de la ora 18:00, se va desfasura superspeciala care va fi transmisa in direct pe posturile de televiziune TVR 3 si TVR Iasi.
Raliului Moldovei Moinesti 2016 este organizat de ACS Rally Spirit in perioada 1-2 iulie, sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Consiliului Local Moinesti, Consiliului Local Magiresti, Consiliului Local Bacau si Consiliul Local Zemes.
Sponsorii principali ai competitiei sunt: Selgros, Audi si Skoda prin dealerii locali Cybernet si Auto Moto Invest.
Partenerii tehnici ai Raliului Moldovei Moinesti 2016 sunt Turbocar Serv, Albrau, Hotel Decebal, Karcher, Free Wheel, Arena Mall, E-Boda, Jidvei, JetXpert, in timp ce partenerii media sunt: TVR, Realitatea TV, EST Tv, Radio ZU, Desteptarea, Motorsportnews.ro, Autorally.ro, Motomad.ro si dicoveringtransilvanya.com
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.