Dan Gîrtofan a reuşit să se impună, duminică, în Raliul Moldovei, etapa a şasea şi ultima a Campionatului Naţional de Raliuri Betano, desfăşurată în judeţul Bacău, potrivit site-ului Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.
Podiumul a fost acelaşi ca la finalul primei zile a cursei, cu echipajul Dan Gîrtofan/Mihăiţă Lăzărescu (Skoda Fabia Rally 2) pe primul loc, cronometrat la capătul celor 12 probe speciale cu timpul de 01 h 14 min 27 sec, urmat de Adrian Răspopa/Cosmin Diacu (Skoda Fabia R5), la 5 sec 7/10, şi de Bogdan Năstase/Delia Năstase (Mitsubishi Lancer Evo), la 03 min 58 sec, etc.
La cea de-a zecea ediţie a Raliului Moldovei s-au înscris 58 de echipaje.
Duminică s-au desfăşurat şase probe speciale, lungimea totală a celor 12 speciale fiind de 102,05 km.
Simone Tempestini avea deja asigurat titlul de campion naţional de la etapa precedentă, Transilvania Rally.
În clasamentul final al piloţilor, pe primul loc s-a clasat Simone Tempestini, cu 180 de puncte, urmat de Dan Gîrtofan, 177 puncte, Norbert Maior, 129 puncte, Bogdan Marişca, 107 puncte, Cristian Dolofan, 77 puncte, etc.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.