În marina și industria maritimă, controlul daunelor (damage control) este controlul de urgență al situațiilor care pot provoca scufundarea unei ambarcațiuni. Expresia s-a extins și dicționarul ne spune că desemnează acele „măsuri luate pentru a compensa sau minimiza daunele aduse reputației, credibilității sau imaginii publice cauzate de un act, remarcă sau revelație controversată” (Merriam-Webster).
Avem, în politica națională, două cazuri în care organizațiile politice trebuie să se mobilizeze exemplar și să facă un control al daunelor și să decidă să scape de cele două personaje care au provocat scandaluri de imagine imense. Este vorba, pe de o parte de Clotilde Armand și, de cealaltă parte, de Florin Cîțu. În cazul ambilor politicieni, menținerea lor în funcții va costa partidele mult mai mult decât abandonarea lor. Evident, în primul caz vorbim despre scandalul fraudării alegerilor, în al doilea, despre scandalul condamnării din SUA.
În politică nu contează că un personaj are sau nu are dreptate. Anii din urmă ne-au demonstrat asta cu vârf și îndesat. Ceea ce contează este percepția publicului; un politician poate fi ( și au fost cazuri) îngropat cu dreptatea în mână. În cazul primăriței Clotilde Armand, nici nu mai conteaza dacă a fost sau nu ea în camera cu voturi, nu mai contează, la nivel imagologic, nici dacă au fost înlocuite voturile. Contează faptul că un grup de simpatizanți din partidul său a intrat în încăperea în care erau depozitate voturile deși nu aveau voie să intre. Nu mai aduc în discuție celelalte elemente. E suficient acest amânunt pentru ca, într-o țară civilizată, să se producă niște schimbări. La noi nu e cazul, sistemul nostru colonial va căuta să împiedice orice acțiune în această situație. Ceea ce nu-și dau seama încă unii este că prelungirea incertitudinii și o eventuală închidere a dosarului cu NUP ar produce daune mult mai mari decât tăierea nodului gordian.
În cazul premierului condamnat în SUA pentru conducere „sub influență”, situația este mult mai clară. Lui Dragnea i s-a refuzat funcția de premier pe motiv de condamnare penala. Nici nu conteaza cât de „cu cântec” era condamnarea respectivă. Lui Florin Cîțu i s-a acceptat nominalizarea și învestitura în ciuda condamnării din SUA. Vor spune unii că a fost condamnat „afară” și nu în țară. Nu are nici o relevanță. Condamnarea e condamnare, legea spune clar ca un condamnat penal nu poate fi premier. Și în acest caz se aplică principiul „boală lungă, moarte sigură”. Cu cât se amână deznodământul – care nu poate fi decât demiterea premierului – cu atât pagubele de imagine sunt mai mari.
Desigur, se poate întâmpla ca în ambele cazuri, să se decidă să se pună batista pe țambal. Că doar băieții sunt la butoane și își permit. Dar, în acest caz, să se gândească bine. Pentru că astfel de finaluri neașteptate cresc presiunea socială. Și se întreabă, pe urmă, unii, cum de a fost posibil un Aiud, o Gherla, o Periprava sau un Pitești.
