9 noiembrie 2024

,,Dacii Liberi” și vocația solidarității

Clubul Offroad ,,Dacii Liberi” din Bacău, abia înființat, are deja doi campioni naționali: Raul Petrea – pilot și Romeo Andrieș – copilot (clasa standard A). Interesant este și faptul că membrii clubului au ca ținte, pe lângă activitatea competițională, proiecte care vizează implicarea civică.

Începând din această lună, în parteneriat cu Rescue 4×4, asociație națională care operează în București-Ilfov, ,,Dacii Liberi” se implică, în regim de voluntariat, în acțiuni de salvare/ acordare de ajutor persoanelor aflate în zone greu accesibile. ,,Dat fiind specificul autovehiculelor pe care le folosim în competiții, având capacități deosebite de parcurgere a terenurilor accidentate și afectate de vitregii, echipajele noastre pot interveni în caz de urgență și nevoie, putându-se deplasa pentru ajutorarea persoanelor aflate în stare de dificultate/ imobilitate, afectate de drumurile impracticabile pe timp de iarnă, de derapaje sau blocaje de drumuri, inundații sau incendii forestiere.



Deocamdată, suntem a doua celulă de intervenții de acest gen din țară, pe bază de VOLUNTARIAT, care putem ajuta, în primul rând, Serviciul de Ambulanță și I.S.U., la solicitarea acestora. În acest sens, sunt semnate acorduri de colaborare și se lucrează la întocmirea planurilor operative și a procedurilor de lucru”, ne-a spus juristul Romeo Andrieș, președintele Clubului ,,Dacii Liberi”.

Membrii clubului se implică în acordarea de sprijin comunităților, asigurând transportul materialului săditor (la solicitarea unităților silvice, administrațiilor locale, ONG-urilor), dar și în activități de căutare și transport în zone greu accesibile. Una dintre țintele majore este reprezentată de acțiunile umanitare prin care sunt ajutați copii/ adolescenți aflați în dificultate (materială, familială), dar care au performanțe la școală, în activitățile sportive etc.

Recent, a fost consemnat un gest impresionant de solidaritate cu o handbalistă de la H.C. Buhuși. Urmează altele. Și nu doar de Crăciun. Dintre proiectele clubului nu lipsesc nici activitățile organizate în parteneriat cu școlile. În vară, de pildă, va fi organizată o tabără de orientare turistică în zonele împădurite. Liceul Teoretic ,,Ion Borcea” Buhuși și-a dat deja acordul pentru acest parteneriat. Activitățile nu vor beneficia doar de instrumente moderne de orientare, ci și de condițiile pe care natura ni le oferă generos, în speranța că vom (re)stabili legături de prietenie cu ea.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014