22 noiembrie 2024

Dacă vrei, POȚI! Descoperind puterea cuvântului

Când a fost ultima oară când ai făcut ceva ieșit din rutina proprie? Ce ai făcut astăzi diferit? Ei bine, ultima oară, pentru mine, a fost pe 20 februarie. Am asistat la evenimentul ”GLASURI”, o întâlnire din seria ”Best Speakers”, organizată de cercul de Public Speaking & Jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău.

De această dată, host a fost Tudor Mihail Pascu (clasa a VII-a), ce a adus în fața elevilor de la cercul de Public Speaking & Jurnalism pe un tânăr talentat: Mihnea Ciprian Sofian, elev în clasa a XI-a, ce este Secretar General BacăuMUN și are deja experiență în dezbateri și voluntariat, despre care a vorbit participanților la eveniment.



Mihnea Sofian a punctat mai multe aspecte, dar cel care mi-a trezit interesul cel mai tare a fost legat de o realitate cu care foarte mulți se pot asocia: ”Prea imaturi să fie adulți, prea maturi pentru a fi copii!”. Dacă nu suntem adulți, dar nici copii, ce suntem? Cine ar vrea să ne asculte pe noi? Nu facem parte din nicio categorie. Avem oare noi vreun glas sau vreo putere asupra lumii? Tânărul speaker nu doar că a răspuns la aceste întrebări în speech-ul său, ba chiar a împărtășit din experiența personală legată de puterea cuvântului și a susținut necesitatea de a ne face vocea auzită, indiferent de vârstă. Vrem schimbare, dar, fără acțiune, dorința e nimic. Dacă vrei ceva, orice, poți să o faci. Trebuie doar să fii deschis la soluții.

Multe persoane se tem de vorbitul în public. Dacă voi greși? Ce vor crede oamenii despre mine? Fără niciun fel de ofensă, ne-a reamintit Mihnea faptul că toată lumea e prinsă în propria viață. Nimănui nu îi pasă dacă vei greși sau nu. Nimeni nu își va aduce aminte. Este exact cum a citat speaker-ul nostru: ”Omul este o ființă perfectibilă, nu perfectă!”. Astfel, de ce ne e cu adevărat frică?

Mihnea Sofian a împărtășit cu noi experința personală despre vorbitul în public, ne-a vorbit despre cum este să fii speaker în cadrul BacăuMUN, diferențele dintre MUN și debate academic, importanța pe care limbajul corpului o are atunci când suntem în fața unui public ș.a.m.d.. Am plecat de la această întâlnire cu următoarea idee în minte: Nimic nu este imposibil, trebuie doar să vrei!

Cronică: Maria – Alexandra Vaman (clasa a IX-a), elevă la Colegiul Național ”Vasile Alecsandri”, membră la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

Foto credits: Mara – Ioana Lazăr (clasa a IX-a), elevă la Colegiul Național ”Gheorghe Vrănceanu”, membră la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

Prof.coord. Laura Huiban




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014