Dacă suflet (cap) de politician nu e, nimic nu e…

Când am citit ,,Dicționarul Diavolului”, cartea lui Ambrose Bierce, o adevărată sursă de aforisme, am rămas surprins aflând că medicul este acel cineva spre care ne îndreptăm speranțele atunci când suntem bolnavi şi câine, când suntem sănătoşi.

Eu continuam să sper în virtuțile vorbelor unui personaj al lui Vasile Andru, din ,,Noaptea Împăratului”: ,,Adevăratul doctor este cel care îngrijește oameni sănătoși”. Dar cum să-l îngrijești, ca medic, (și) pe cel sănătos, într-o țară ca România în care politicienii se tratează în străinătate, în vreme alocă din PIB, pentru Sănătate, doar o firimitură de 5%, media europeană fiind de 9,9%? Până și Bulgaria alocă 8,3%.

Deși stăm destul de bine la numărul de absolvenți ai facultăților de medicină, ocupăm doar penultimul loc în U.E., atunci când raportăm numărul de medici la populația țării. Cu doar 2,5 medici la mia de locuitori, cum Dumnezeu să-i soliciți unui medic să-i îngrijească (și) pe cei sănătoși, când nu mai prididește ocupându-se de urgențe?

Exodul medicilor noștri către Occident este o adevărată dramă națională. Cauza este de pomină: salariile de mizerie ale medicilor, personalului sanitar, chiar și în condițiile noilor majorări. Un proverb jamaican zice: ,,Plătește-l pe medic și slăvește-L pe Domnul!” Mor copii prin școli, dar există școli fără medic școlar, întrucât nu se înscrie nimeni la concurs. La medicul de familie, ca și la medicul specialist, stai la rând ca la moaștele Cuvioasei Parascheva.

În spitale se mai vine cu mâncarea de-acasă, multe medicamente trebuie procurate în regim privat. Presa stă cu ochii pe medic/asistent pentru a vâna un malpraxis, polițistul și procurorul stau la pândă pentru a așeza în operă un flagrant amărât, pacientul e pus pe harță democratică. Aparatura medicală, curtată de proiecte timide de reabilitare, cochetează uneori și cu vârsta unor decenii ofilite. Acesta este statutul medicului român, al sistemului sanitar.

Dacă suflet(cap) de politician nu e, nimic nu e.