Nu este, probabil, cetățean mai preocupat de curățenia orașului său cum este băcăuanul.
Gingaș de felul său, locuitorul Bacăului are în permanență câte o nemulțumire legata de modul în care arată orașul, de cum este îngrijit, de investițiile care se fac sau nu se fac, că e murdărie, că e noroi, că e zăpada și așa mai departe.
Niciodată băcăuanul nu este mulțumit, și problema nu e de acum, ci de zeci de ani.
Pe stradă, pe Facebook, în vizita la rude, oriunde ar fi, el se plânge. Nu, nu ar pune mâna să facă oarece; nici măcar să păstreze curațenia atâta câtă este. Că doar de ce sunt plățiți cei de la Salubritate dacă nu ca să adune gunoaiele pe care el le aruncă pe stradă?!
În noaptea de Revelion s-a văzut cel mai bine acest lucru.
Pentru că-i pute mizeria și pentru că nu-i place cum arată orașul, băcăuanul nu doar ca a dat cu artificii și petarde, dar s-a apucat sa spargă de asfalt sticla de șampanie cu care a venit să treacă în noul an.
Un covor de cioburi de sticle și de pahare s-a întins în zona centrală a Bacăului la cumpăna dintre ani, pentru că, nu-i așa?!, asta e tradiția și trebuie spart ghinionul!
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.