interviu cu prof.univ.dr. Dan Brânzei, matematician, Universitatea „Al.I. Cuza” Iasi
– Potrivit perceptiei mele, în ochii studentilor si absolventilor sunteti un fel de legenda. V-as compara din aceasta perspectiva cu academicianul-filosof Alexandru Surdu: competenta, carisma, influenta…
– Comparatia ma flateaza. Nu prea stiu ce sa spun. Dar povestea cu legendele mie nu-mi prea place. Legendele, în principiu, au devenit niste minciuni, niste deformari ale realitatii. Noi încercam sa traim, oarecum, într-o realitate mai mult sau mai putin placuta. De multe ori, fie vorba între noi, aceasta realitate este mai putin placuta, dar noi o înfrumusetam prin tot felul de mijloace…
– Sunteti un nonconformist?
– Habar n-am. Nu ma închei la toti nasturii de la haina. Mai beau si un pahar cu prietenii, pentru ca si asa se sadesc niste relatii adânci, niste amicitii. Discut cu toti copiii deschis, pentru ca ei au o mentalitate care depaseste anumite canoane. Nonconformist? Mai degraba sunt un om obisnuit.
Avem performante bune in matematica
– Ce este matematica, vedeta spiritului dumneavoastra?
– Matematica? Un bun aliat în formarea unor copii capabili sa mearga mai departe. Este un aliat împotriva acelor dusmani care încearca sa educe conform unor ideologii, orientari politice. Copilul întâi trebuie ajutat sa judece. Acest pas se realizeaza, în primul rând, cu ajutorul matematicii.
– Se împlinesc o suta de ani de existenta a Societatii de Stiinte Matematice din România, motiv pentru care 2010 a fost declarat Anul Matematicii în scoala Româneasca. Simtiti, ca universitar de referinta, ca societatea româneasca a reactionat cu sensibilitate la aceasta sarbatoare a cugetarii?
– Societatea era obligata sa aiba o asemenea reactie. Din punct de vedere stiintific, influenta pozitiva o exercita mediul universitar, dar învatatorii, profesorii, educatorii, în general, sunt cei care gestioneaza fericit fenomenul. Daca acolo nu se lucreaza bine, efectul este un dezastru. Avem performante foarte bune. Resursele noastre umane în privinta matematicii sunt comparabile cu resursele umane ale Chinei, Rusiei. Dar aceste resurse nu… curg natural, fara un sistem de învatamânt foarte bun…
Pedagogia – o disciplina practica
– Gestionati multe concursuri nationale, olimpiade de vârf, examene de matematica. Vorbim mereu despre Criza, Criza, Criza… Este si matematica în criza?
– Criza e peste tot. Nu mai stii de unde vine. Nici nu stiu daca aceasta criza economica este cea care creeaza criza de gândire sau criza de gândire genereaza criza economica. Cred mai curând în varianta a doua. Sigur ca suntem într-o situatie de criza. Am rasturnat un sistem mincinos, ultramincinos. Nici nu l-am rasturnat complet, pentru ca mai depindeam de Imperiul de la Rasarit, de „prietenii” nostri buni. Eforturile politice nu pot face mare lucru, daca nu reusim ca resursele noastre sa traiasca pe propriile picioare.
– Sunteti autorul unor lucrari stiintifice de referinta, aplaudate si pe plan international, dar si autor de manuale. Unii spun ca manualele de liceu, inclusiv cele de matematica, sunt elaborate, parca, pentru a crea niste savanti înca din adolescenta…
– Foarte probabil, sunt si erori. Foarte vinovati sunt însa pedagogii, care au facut din Pedagogie o disciplina teoretica. Din punctul meu de vedere, Pedagogia trebuie sa fie o disciplina practica. Profesorul trebuie sa intre la clasa ca un stiutor/utilizator de metode, pentru a favoriza o evolutie personala a copiilor. Nu trebuie sa… realizam niste copii „disciplinati”, care sa nu aiba idei, care sa nu se bata pentru aceste idei, care sa ni se subordoneze docil. Acesta nu este un ideal pedagogic corect. Acesti pedagogi au inventat niste termeni precum competente etc., termeni care, în realitate, nu se prea potrivesc. Profesorii care-i iubesc pe copii îi înteleg, le cultiva aptitudinile, chemarile, ideile. Acesti profesori pot realiza multe, pot sa priceapa mult mai mult ce obligatii au la ora – nu numai la matematica; si la geografie, filosofie, chimie, fizica… – dar de-o bucata de vreme acesti specialisti sunt cam prost platiti. Într-un sistem politic deficitar e mai usor sa-i sugrumi decât sa le dai. Noi practicam metoda asta înainte de 1990. Si aceasta atitudine nu poate sa nu aiba efecte. De la an la an, aceste efecte sunt din ce în ce mai vizibile.
Profesorul are competente superioare
– Cârcotasii profesionisti, dar nu doar ei, spun ca multi dintre absolventii recenti ai învatamântului superior, inclusiv de la specializarea matematica, vin din ce în ce mai slab pregatiti, si din perspectiva metodica, nu numai stiintifica. Acestia manifesta si mai putina responsabilitate, stau mereu cu ochii pe orizontul unor profesii mai banoase.
– Daca directivele actuale ale societatii sunt predominant economice, daca am sa-l platesc mai bine pe vânzatorul de ziare decât pe cel care scrie ziare, am ajuns într-un mare impas. Este vorba despre o deficienta majora a societatii, care nu stie unde sa puna accentul, cum sa rasplateasca eforturile, competentele autentice. Fata de cel care vinde la chioscul de ziare – un om de toata stima – profesorul are niste competente superioare. Daca nu i le rasplatesc, viitorul profesor nu va mai fi interesat de apropierea acestor competente, ci de diverse beneficii financiare. Putem sacrifica zece, cincisprezece, cincizeci de ani tot sistemul de învatamânt, dar vom resimti acut durerile.
– Cum este privita Matematica în România?
– În primul rând, ea este foarte importanta, dar nu doar în România. Matematica este universala. Avem în România cam tot atâtia profesori universitari cât sunt în America; dar poate ca profesorii universitari de calitate – cei mai multi – sunt dincolo, nu aici. Matematica are, indiscutabil, un viitor. Nu doar un viitor national. Am început însa sa pierdem din cauza unor examene unice, din cauza unor organizatori de examene care gândesc faptul ca matematica are menirea memorarii, nu a gândirii. Matematica este un tip de adevar, mai putin comentabil decât orice tip de filosofie, incomparabil mai înalt decât orice tip de literatura.
– Dumneavoastra, împreuna cu universitarul bacauan Cornel Berceanu, ati… umanizat, spun unii, discursul matematic al evaluarii la concursurile si olimpiadele nationale.
– As spune ca iubim împreuna copiii. Daca am avut un ragaz favorabil pentru asta, ne-a facut placere. Si daca avem semnale ca am si reusit, ne face înca o data placere, amândurora…
Vorbim de evolutia copiilor, nu a batrânilor
– Ati lansat, spun profesorii de matematica, o adevarata… moda a subiectelor elevate, redactate într-un stil atractiv, nonconformist, cuceritor. Prezentam cititorilor Piramida Zoo, un subiect pentru clasa a III-a, de la concursul national organizat la Comanesti: „a) Un purcelus sta cu câte un piciorus pe câte o gaina, o gâsca, un iepuras si un catel. Câte picioare sunt pe pamânt? b) Un soricel s-a urcat pe o gâsca, gâsca s-a urcat pe un catel, catelul s-a urcat pe o vulpe, vulpea s-a urcat pe o capra, capra s-a urcat pe un urs, ursul s-a urcat pe un elefant. Câte picioare nu ating pamântul?”…
– Eu nu tin la aceasta moda. Este o evolutie fireasca, impulsionata de o anumita miscare a spiritului. Iubesc o camasa roz ca sa ma acomodez modei? Hai sa fim destul de rigurosi, sa recunoastem copiilor o mare capacitate de a percepe. Noi vorbim despre evolutia copiilor, nu despre evolutia batrânilor. Nu-i vorba despre o moda. Copilului îi place sa intre în rezonanta cu ceea ce doreste. Daca noi uitam, la un moment dat, ce doreste copilul, si împingem scoala în directia pe care o doreste nu stiu ce ministru, ne pierdem exact motorul care ne împinge înainte. În ceea ce priveste aceste concursuri – discutam asta în… particular – noi nu suntem obligati sa tinem de o ideologie, de o anumita planificare. Noi ne putem juca un pic. Aceste jocuri sunt cele care formeaza, nu avem nevoie de anchilozare, de sclerozare. Daca nu-i iubim pe copii, n-o sa ne iubeasca nici ei. Nu putem veni la un concurs scolar, la o olimpiada si sa le spunem copiilor cam asa: „Uite, va dam niste variante de subiecte ca la bacalaureat…”
– Domnule profesor, marturisesc faptul ca v-am cautat pentru acest interviu si pentru ca, întâlnindu-va în ultimii trei ani, mi-ati facut bucuria de a pricepe zisa lui Einstein: „În mijlocul teoremelor si ecuatiilor, nu uitati omul”. Într-o lume în care lucrurile par a fi din ce în ce mai mult vedeta fiintarii noastre, macar în matematica vom gasi respectul pentru Om; adica acolo unde, poate, cei mai multi dintre noi nu se asteptau…
