Afirmația aparține plutonierului Alexandra Dănculea (27 ani), de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Bacău. În cei şase ani de activitate, a desfăşurat multe misiuni în stradă, a derulat proiecte educaţionale şi umanitare, iar de acum se va ocupa de imaginea Jandarmeriei Bacău, fiind prima femeie purtător de cuvânt a acestei unităţi.
– De ce aţi ales Jandarmeria şi nu o altă carieră?
– M-am simţit atrasă de această uniformă şi mi-am spus: «eu de ce să nu pot?». M-am informat bine înainte, m-am pregătit temeinic şi am susţinut examenul pe care l-am şi promovat la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni. Pentru a deveni om de armă, înseamnă să respecţi regulamentele militare, să respecţi tot ce ai jurat pentru ţară, să ai o conduită socială şi profesională ireproşabilă. Toate aceste lucruri sunt foarte importante pentru un jandarm.
– A fost greu?
– Pot să spun că acum, în momentul în care mă aflu, meseria pentru mine este un mod de viaţă. Nu pot să afirm însă că a fost uşor, dar nici greu, atâta timp cât colegialitatea, camaraderia, unitatea, echipa sunt nişte trăsături esenţiale de care un jandarm are nevoie ca să-şi poată desfăşura activitatea.
– De cât timp lucraţi?
– Lucrez de şase ani în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bacău, de când am terminat şcoala. Am lucrat o perioadă de zece luni la Detaşamentul Mobil, aici, în Bacău, ulterior m-am mutat la Tg. Ocna, de unde şi sunt de loc, şi am lucrat într-un mediu operativ-activ cu colegii mei de acolo şi cu colegii de la Poliţie, pentru că am desfăşurat şi patrule mixte.
– Aţi fost în stradă. A fost o misiune sau un caz care v-a marcat?
– Am avut parte chiar de foarte multe misiuni, pentru că viaţa de stradă îţi rezervă foarte multe. Eu mi-am dat silinţa şi ce am reuşit să fac a fost să fiu aproape de cetăţeni, să le fiu de ajutor atunci când a fost nevoie. Toate misiunile au un rol aparte. Am muncit foarte mult, am iniţiat multe proiecte în şcoli, iar în decembrie, pentru al treilea an, am desfăşurat Campania „Împreună pentru a dărui”, iniţiat de IJJ Bacău sub iniţiativa mea, pentru că eu l-am propus, şi a fost un proiect în care persoanele cu nevoi, persoane care nu au fost atât de norocoase precum noi, au avut posibilitatea şi ocazia de a primi o cantitate considerabilă de bunuri, alimente, din partea colegilor jandarmi şi a colaboratorilor noştri, pentru că am fost 17 parteneri în acest proiect.
– Cum aţi identificat familiile nevoiaşe?
– Pentru că am lucrat într-un mediu operativ şi am intervenit la multe cazuri, am avut ocazia să întâlnesc oameni care pe mine m-au marcat şi a fost important să-i pot ajuta.
– Au femeile un loc în această lume a bărbaţilor?
– Cu siguranţă şi încă un loc foarte bun pentru că, dacă lucrăm în echipă, toate misiunile se desfăşoară mult mai uşor. Asta presupune să fii jandarm. Să fie unitate, colegialitate, pentru ca totul să decurgă cum trebuie.
– De curând aţi fost numită purtător de cuvânt la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bacău. Cum aţi primit propunerea?
– Propunerea a fost una încântătoare. Mi-am dorit dintotdeauna să fiu aproape de oameni, de cetăţeni şi de comunitate, să-i pot ajuta şi sprijini şi cu atât mai mult să fiu alături de dumneavoastră, de presă, să colaborăm.
– Dacă n-aţi fi reuşit la şcoala de subofiţeri, aveaţi o variantă de rezervă?
– Sincer, chiar nu m-am gândit la altceva, pentru că eram convinsă că o să intru. Mi-am dorit foarte mult. Iubesc meseria mea, iubesc ceea ce fac şi pentru mine nimic nu este greu. Fiecare zi este bună. Vreau să vă spun că am un copil de patru ani şi chiar am început serviciul când el avea 11 luni. Mă gândeam că va fi dificil, dar a fost foarte bine. Ne-am descurcat.
– Dar aveaţi pe cineva în familie care lucra deja în Jandarmerie sau ce v-a atras aşa de mult?
– Nu aveam pe nimeni, dar, când mă pregăteam să dau la şcoala de subofiţeri, am reuşit să-l conving şi pe fratele meu, care este cu un an şi nouă luni mai mare decât mine, să dea şi el examen. A intrat şi el şi chiar am fost singurii fraţi care au reuşit să intre în acelaşi an într-o şcoală militară. Am fost colegi de şcoală, am absolvit împreună, ulterior am fost colegi la Detaşamentul Mobil, la aceeaşi grupă, iar la Tg. Ocna am fost din nou colegi şi am desfăşurat patrulă împreună. Mi-a fost de ajutor în tot acest timp.
– Aveţi un sfat pentru tinerele care stau pe gânduri dacă să dea sau nu examen la şcoala de subofiţeri?
– Le pot încuraja şi le sfătuiesc să aleagă această carieră, pentru că este o carieră frumoasă şi dacă luptă cu siguranţă vor reuşi. Orice îţi doreşti în viaţă cred că poţi să obţii. Trebuie doar să vrei şi să-ţi dai toată silinţa.
