De când cuvântul?
De mult. Una dintre cele mai vechi şi mai pline de învăţătură dovezi şi pledoarii pentru o limbă românească unitară este de găsit în 1648: „Bine ştim că cuvintele trebu[i]e să fie ca banii; că banii aceia sănt buni, (sic!) carii îmblă în toate ţărâle. Aşa şi cuvintele: acelea sănt bune, (sic!) carele le înţeleg toţi”. Comparaţia îi aparţine lui Simion Ştefan, mitropolitul Transilvaniei, şi este cuprinsă în Predoslovie/Prefaţă la prima traducere a „Noului Testament” (Bălgrad/Alba Iulia, 1648). (Am reprodus citatul aşa cum apare în „Dicţionarul limbii române”, tomul I, partea a II-a, C, Buc., Academia Română, 1940, s.v. „cuvânt”, adăugând între croşete litera lipsă şi semnalând prin latinescul sic „aşa” eroarea de punctuaţie. La rândul lor, realizatorii Dicţionarului ne trimit către lucrarea lui Mozes Gaster „Chrestomaţie română. Texte tipărite şi manuscrise [sec. XVI-XIX], dialectale şi populare, cu o introducere, gramatică şi un glosar româno-francez”, Leipzig – Bucureşti, 1891, vol. I – la pagina 126 – Introducere, Gramatică, Texte 1550-1710; vol. II – Texte 1710-1830. Dialectologie, Literatură populară, Glosar.)
Ecoul tiparului
Este uriaş. Când spunem că un text a văzut lumina tiparului, ne gândim involuntar la forţa de pătrundere a slovei în conştiinţa cititorilor.
Studiu de caz: Aurel Stanciu
A trebuit să-l ascultăm în ziua când a devenit octogenar (s-a născut la 25 ianuarie 1945 în comuna Prisăcani, judeţul Iaşi) pentru a ne convinge că „un cuvânt cântăreşte un miligram, şi alt cuvânt poate cântări greutatea muntelui răsturnat din temelia lui şi înecat în patru silabe” (Tudor Arghezi).
Sâmbătă, 8 iunie 1968
Valeriu Traian semnează în ziarul local, „Steagul roşu”, la pagina 3 sus, articolul cu un titlu şocant: „Drumul de la Holt la Homorod trece prin Sala Dalles”. Aflăm de aici că profesorul de desen Aurel Stanciu a reuşit o minune: elevii lui din satele Holt şi Letea Veche, după ore serioase de muncă în faţa şevaletului, au reuşit să dea 9 lucrări din 12 cu care judeţul Bacău s-a prezentat la
o expoziţie naţională deschisă în Capitală, la Sala Dalles. Răsplata a fost participarea micilor artişti la tabăra de creaţie plastică de la Homorod. Calificativele ziaristului sunt maxime: profesorul debutant de atunci „s-a dăruit cu pasiune”, încât „lecțiile de desen la Holt și Letea Veche erau tot mai antrenante”, „fermecându-şi pur și simplu elevii, în mijlocul cărora stătea […] de dimineața până seara”.
Puterea presei
La puţină vreme de la apariţia reportajului, forurile administrative ale judeţului l-au detaşat/transferat succesiv la şcolile nr. 5 (azi, „Alexandru cel Bun”), nr. 19 (azi, „Al. I. Cuza”), la Liceul de Artă „George Apostu”, făcând performanţă pe măsura devotamentului rarisim. Aurel Stanciu are un bilanţ profesional şi artistic de invidiat: membru marcant al U.A.P., artizan al cercurilor de profil din şcolile respective şi mai ales al taberelor de creaţie din judeţ, cu un doctorat în domeniu etc. Pe scurt, un real model!
