19 octombrie 2024
ActualitateCutitarul din Iasi - „fabricat"; in Bacau/Chitaru, rebelul din Corbasca

Cutitarul din Iasi – „fabricat”; in Bacau/Chitaru, rebelul din Corbasca

Alecu Chitaru si-a adus aminte, de nevoie, de satul natal. Ori de cate ori securistii se suparau pe el, ii stabileau domiciliul fortat in satul Fofaza. Dupa 1990, rebelul din Corbasca a infiintat prima asociatie agricola, care nu a functionat decat un an. Chitaru are o fiica si trei nepoti in satul Marvila, pe care insa nu-i prea viziteaza. Ieri, de ziua de nastere, Mariana Chitaru Jaravete a asteptat zadarnic sa primeasca un telefon de felicitare din partea tatalui, aflat in arest.

Alecu Chitaru este originar din satul Fofaza, comuna Corbasca. Inca de copil, el avea o fire rebela si dorea tot timpul sa fie in centrul atentiei. aEra greu sa te masori cu Alecu, isi aminteste Ion Vespan, unul din localnici. Tinea mult sa aiba ultimul cuvant”. Chitaru a urmat cursurile primare in Corbasca, dupa care a plecat la Oradea, unde s-a inscris la o Scoala Comerciala. Practica in meseria de vanzator a facut-o in comuna natala, dupa care Alecu s-a mutat la Codlea. Nu se stie cu exactitate care a fost ocupatia sa acolo. Cert este ca a primit o condamnare de aproape sapte ani, pentru delapidare. A executat doar trei, fiind eliberat pentru buna purtare. Imediat ce a fost din nou liber, Alecu Chitaru s-a mutat la Bucuresti. Si nu singur, ci cu familia. aTata lucra ca merceolog la Avicola Buftea, ne spune fiica sa cea mai mare, Mariana Chitaru Jaravete. Nu suporta deloc regimul comunist. A fost de multe ore judecat pentru protestele sale impotriva comunistilor. Pichetam in familie sediul Comitetului Central. Deseori tata facea si greva foamei. Era permanent pazit de securisti”.



Reagan Nancy Ameri Chitaru

Vazand ca nu rezolva nimic prin actiunile sale de protest, Alecu Chitaru isi face planuri sa emigreze in America. Pentru a-si arata admiratia sa fata de americani, bacauanul isi boteaza una dintre fetite Reagan Nancy Ameri. aEl avea de gand sa mearga la presedintele Reagan si sa-l convinga sa-i fie cumatru, spune Ion Vespan. Dar, nu a reusit sa emigreze”. Intr-adevar, comunistii au avut grija sa-i puna destule bete in roate rebelului din Corbasca. aTata facuse aproape toate formularele de emigrare, dar i s-a pus conditia ca, daca pleaca in America, trebuie sa renunte la cetatenia romana. El nu a vrut sub nici o forma acest lucru”, povesteste Mariana Chitaru Jaravete. Ca semn de protest fata de regimul totalitar, Alecu Chitaru isi pune doliu la apartamentul sau din capitala. Acest lucru se pare ca a infuriat la culme comunistii. Rebelul este expulzat din Bucuresti, cu tot cu familie, si fortat sa stea un an in Corbasca. aErau dealurile de pe aici pline cu securisti, isi aminteste si Florin Popa, un alt localnic. Il pazeau pe Alecu, zi si noapte”. Dupa ce si-a ispasit apedeapsa”, Chitaru pleaca in Constanta. aA luat o lucrare. Facea niste burlane metalice pentru adapat vitele. A finalizat comenzile la termenul stabilit, insa nu a primit banii pe ele. A fost iarasi luat la ochi de securisti. Bineinteles, familia a fost fortata sa-si stabileasca, din nou, domiciliul in Corbasca. Si iarasi securistii au stat cu ochii pe noi, in perioada exodului”, mai spune fiica cea mare a lui Chitaru.

20 de tarani au ajuns liberali fara stie

La sfarsitul anului 1989, Alecu Chitaru a fost cel mai fericit om de pe pamant. Nu cazuse Ceausescu, dar el facea manifestari de protest prin Fofaza. aUmblau prin sat cu pancarte anticomuniste, el cu tot cu nevasta si copii, declara Smaranda Grigoras. Mi-era mai mare frica de ce li se poate intampla. Apoi am auzit ca s-a dus la primarie si a dat jos nu stiu ce secretar”. Chitaru a gustat din plin libertatea si democratia. In anul 1990 reuseste sa convinga satenii sa faca o asociatie agricola. Localnicii nu au avut prea multe retineri. Chiar si dupa 16 ani, tot il mai pomenesc pe Alecu. aCe sa spun, a facut un lucru bun. Am primit si bani, dar mai ales cereale. Poate ca nici noi nu eram obisnuiti cu asa ceva si de aceea ni s-a parut un lucru extraordinar ce a facut Chitaru pentru noi”, spune Ion Vespan. Tot in 1990, Alecu ademeneste mai multi sateni sa mearga la Bucuresti, cu scopul de a convinge autoritatile sa le dea tractoare, unelte moderne si bani, pentru a lucra pamantul. aAm fost cam 20 de oameni, isi aminteste Smaranda Grigoras. Ne-a dus cu un tractor pana in Racaciuni si de acolo ne-a urcat in tren. Am coborat la Bucuresti. El a suportat costurile deplasarii. Nu stiu unde am fost,… la Guvern, la Parlament, habar nu am. Au venit cativa oameni straini si tot au intrebat una, alta”. Un alt localnic din Fofaza spune ca de fapt Alecu i-a dus la sediul Partidului Liberal si i-a facut pe toti membri de partid.

Politistii bacauani l-au cunoscut si ei pe rebelul din Fofaza

Minunea cu asociatia din Corbasca nu a tinut decat un an. In 1991, Alecu Chitaru este cautat de politistii bacauani pentru adistrugerea proprietatii statului”. Desi aflat in perioada cercetarilor, Chitaru emigreaza in Marea Britanie, unde ramane pana in 1993. Anul 1997 il gaseste pe rebel tot in Anglia, de data aceasta pe picior mare. aIn decembrie m-a sunat sa-i duc fiica in Marea Britanie, ne spune invatatorul Ionel Cucos. Mi-a asigurat toate conditiile sa ajung acolo cu Nancy Ameri. Am ramas la Alecu zece zile. Traia foarte bine la englezi. Avea tot ce-i trebuia. Dupa cate am inteles, conducea o firma de constructii, ceva de contractari si demolari. Eu am tinut tot timpul legatura cu Chitaru. Ultima oara am vorbit la telefon anul trecut, prin septembrie-octombrie. Sora sa, care locuieste in Corbasca, avea un deces in familie. Alecu m-a rugat pe mine sa o ajut cu niste bani, pana cand reuseste el sa trimita”. In 2001, Alecu Chitaru este iarasi in Romania. Dar nu la Corbasca, ci la Iasi.

Chitaru nu prea isi viziteaza cei trei nepoti din Corbasca

Daca Alecu Chitaru a reusit sa fenteze multe din capcanele vietii, saptamana trecuta a scapat fraiele de tot. El l-a injunghiat pe seful de la Asociatiile Domeniului Statului, Barna Tanczos, chiar in biroul sau. aNu-mi dau seama cum a putut face asa ceva, spune contrariata Mariana Chitaru Jaravete. Ce cauta cu un cutit la el?! Tata este un om hotarat si nu suporta nedreptatea. Dar nu l-am crezut in stare sa faca asa ceva. Pana acum nu am reusit sa iau legatura cu el. La mobil nu raspunde si sunt tare ingrijorata. Am vorbit cu un verisor de al meu, care a vrut sa-l viziteze la arest. Am inteles ca nu i s-a dat voie, pentru ca doar rudele de gradul I pot face acest lucru. Doar eu sunt in tara. In afara de fratele meu, care este stabilit in Anglia, cele cinci surori ale mele locuiesc in Elvetia”. Fiica cea mai mare a lui Chitaru este cu atat mai trista, cu cat ieri si-a serbat ziua de nastere. aNiciodata nu uita de mine. Pe 27 martie ma suna mereu si ma felicita. Este un tata extraordinar. A avut mereu grija de noi. Ultima oara a venit in Marvila in urma cu doi ani…. Dar am vorbit la telefon tot timpul”. Alecu Chitaru a fost arestat preventiv 29 de zile, pentru tentativa de omor. Localnicii din Corbasca sunt informati de soarta fostului consatean si unii ii plang de mila. Cei mai multi sunt insa indiferenti.
Scris de Lili ADOCHITEI



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img