– Regia de stat se apără și precizează că nu are atribuții asupra acestui domeniu de proprietate
Curtea de Conturi a recomandat Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, în urma unui control realizat încă de acum doi ani, efectuarea demersurilor legale, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, pentru identificarea, delimitarea și constituirea unor perimetre de regenerare a terenurilor parcurse cu tăieri unice sau definitive în pădurile proprietate privată pentru „circa 500.000 de hectare de pădure neadministrată forestier”. Romsilva precizează, într-un comunicat – remis ziarului nostru de Direcția Silvică Bacău – că s-a adresat încă de anul trecut autorității publice invocate, dar cererea nu a fost încă soluționată.
De altfel, Romsilva mai precizează că, fiind administratorul fondului forestier de stat, nu are atribuții în delimitarea și constituirea unor perimetre de regenerare a terenurilor parcurse cu tăieri unice sau definitive în pădurile proprietate privată și nu deține informații despre suprafețele aflate în altă formă de proprietate decât cea a statului român sau neadministrate forestier.
„Romsilva – se arată în răspunsul Regiei – își îndeplinește toate obligațiile legale privind regenerările pădurilor din fondul forestier de stat.
Numai în anul 2015 și-a depășit ținta de împădurire pentru suprafața forestieră administrată, planul anual de regenerare fiind realizat în proporție de 110,6%, adică 16.732 de hectare prin regenerări naturale și artificiale, pentru care s-au investit 109,6 milioane de lei”. În cei peste 25 de ani de activitate a Romsilva au fost regenerate natural și artificial 528.000 de hectare din fondul forestier de stat.
Cât privește contribuțiile la Fondul de Conservare și la Fondul de Mediu, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a folosit formula de calcul recomandată de Ministerul Finanțelor Publice, o altă formulă de calcul, precum cea recomandată de auditorii Curții de Conturi a României, putând să creeze un prejudiciu la Bugetul de Stat de peste 1,6 milioane de lei.
Romsilva mai precizează că nu a înregistrat și nu înregistrează restanțe la Bugetul de Stat, la Fondul de Conservare și la Fondul de Mediu. De altfel, pentru Fondul de Conservare există conturi distincte, fondurile neputând fi folosite în alte scopuri decât cele prevăzute de legislația în vigoare. Numai în anul 2015, Romsilva a vărsat la Bugetul consolidat al statului peste 540 de milioane de lei. Romsilva este administratorul fondului forestier de stat, în suprafață de 3,145 milioane de hectare.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.