3 ianuarie 2025

Curtea de Apel București respinge acțiunea lui Călin Georgescu privind anularea alegerilor prezidențiale

Curtea de Apel București a respins marți acțiunea intentată de Călin Georgescu împotriva mai multor instituții și oficiali, care viza anularea alegerilor prezidențiale și reluarea acestora de la zero.

În decizia instanței, publicată pe portalul instanțelor de judecată, se precizează:
„Respinge cererea, astfel cum a fost modificată și precizată, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată și precizată, ca neîntemeiată. Cu recurs, în 5 zile de la pronunțare, ce se depune la Curtea de Apel București.”



Hotărârea a venit după dezbateri care s-au întins pe durata a peste șase ore, desfășurate luni, când avocații lui Călin Georgescu au formulat mai multe cereri de recuzare a magistratului, toate fiind respinse. Aceștia au invocat presupusa lipsă de imparțialitate a judecătoarei Cristina Ardeleanu, pe motiv că este soția unui procuror din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și că s-ar fi antepronunțat în cauză.

În proces, Călin Georgescu și Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept au contestat două hotărâri ale Biroului Electoral Central (BEC), prin care s-a decis anularea procesului electoral în baza unei decizii a Curții Constituționale și reluarea alegerilor de la zero. Reclamanții au dat în judecată, printre altele, Guvernul României, Serviciul Român de Informații, Ministerul Apărării Naționale, Curtea Constituțională, dar și pe președintele Klaus Iohannis.

În timpul procesului, instanța a analizat o serie de excepții și cereri depuse de părți, majoritatea fiind respinse ca inadmisibile sau neîntemeiate. Printre acestea, s-au numărat excepțiile de nelegalitate și nulitate invocate de reclamanți în privința unor documente declasificate de instituții precum SRI și Direcția Generală de Protecție Internă.

La finalul ședinței de judecată de luni, Călin Georgescu a declarat:
„Sper într-o justiție profesională și nu într-o justiție politică.”

Decizia Curții de Apel București poate fi atacată cu recurs în termen de cinci zile. Acțiunea lui Călin Georgescu reprezintă o nouă etapă tensionată în controversa privind desfășurarea și validitatea alegerilor prezidențiale din acest an.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img