Curtea de Apel Bacău a iertat de închisoare un profesor care a accidentat mortal un bătrân

    *profesorul era beat în momentul producerii accidentului * instanța a decis că acesta are o conduită exemplară în societate

    Curtea de Apel Bacău a condamnat la închisoare cu suspendare un șofer acuzat că a ucis un bătrân într-un accident de circulație produs în 2017.

    Autorul accidentului, care a fost depistat cu o alcoolemie de 2,35 g alcool pur în sânge, este profesor la un liceu din Bicaz iar Judecătoria din localitate îl condamnase, în primă fază, la o pedeapsă de doi ani și jumătate, cu suspendare. Conform Adevarul.ro, magistraţii au apreciat că parte din vină a avut-o şi victima:



    „Pietonul nu purta însemne reflectorizante (accidentul s-a produs la ora 18.10) şi se afla şi sub influenţa băuturilor alcoolice, chiar dacă valoarea alcoolemiei (0.30 la mie) era cu mult mai mică decât a conducătorului auto”. Procurorii au contestat decizia instanței, apreciind că se impunea aplicarea unor pedepse cu închisoarea cu executare.

    Curtea de Apel Bacău a decis condamnarea șoferului la doi ani și jumătate cu suspendare, apreciind că „inculpatul are o conduită exemplară în societate, este cadru didactic al unei unităţi de învăţământ din oraşul Bicaz, a regretat în mod sincer faptele săvârşite, existând reale posibilităţi de îndreptare a acestuia, fără a fi necesară executarea efectivă a pedepsei închisorii. În mod pertinent a reţinut prima instanţă că executarea efectivă ar fi de natură a-l rupe de normalul social şi de a reduce şansele de reeducare ale acestuia”.




    Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

    Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.