Băcăuanii din zona rurală care vor să-și includă gospodăriile în categoria Punctelor Gastronomice Locale (PGL) pot urma cursuri de formare profesională. Acestea sunt gratuite, fiind organizate de Agenția Națională a Zonei Montane, însă la cererea unui număr de minimum 10 cursanți.
Cursurile se adresează doar locuitorilor din mediul rural, indiferent dacă sunt din zona montană sau nu. Acestea se derulează pe parcursul a 4 zile și au o durată de 24 ore. Participarea poate fi cu prezență fizică, la sala de curs, sau în sistem online, pe platforma ZOOM, în funcție de organizarea grupelor, locațiile solicitanților și evoluția pandemiei.
„Atestatul obținut de participanții la curs este recunoscut de Oficiul Național al Registrului Comerțului, ca document care poate fi prezentat în cadrul procesului de înregistrare a activității Punctului Gastronomic Local pentru Persoane Fizice Autorizate, Întreprinderi Individuale și Întreprinderi Familiale”, au precizat reprezentanții Agenției Naționale a Zonei Montane. Cei interesați se pot înscrie la curs, direct, la sediul instituției, din Vatra Dornei, Str. Runc, nr. 23, județul Suceava, telefonic, la numărul 0230/375.036, interior 18, sau prin e-mail, la adresa formare.profesională@azm.gov.ro. Pentru aceasta, trebuie depus un dosar care să includă o copie după actul de identitate, o cerere tip de înscriere și fișa personală a solicitantului. Cele două formularele pot fi descărcate de pe site-ul Agenției Naționale a Zonei Montane, de la adresa: http://azm.gov.ro/informatii-de-interespublic/formulare-tip-inscriere-cursuri-de-formare-profesionala/.
Mese tradiționale, în bătătura țăranului
Potrivit reglementărilor legale, punctele gastronomice locale sunt acele unităţi reprezentate de bucătăriile particulare aflate în incinta locuinţelor din mediul rural, unde se prepară şi servesc produse culinare, după reţete specifice zonei, direct către consumatorul final, pentru un număr maxim de 12 persoane. Produsele culinare trebuie preparate din materii prime provenite, cu preponderență, din producția primară, de la nivelul exploatației proprii, precum şi de la producătorii locali sau din unităţi autorizate sau înregistrate sanitar – veterinar.
Ideea lui Patzaichin
Ideea Punctelor Gastronomice Locale a pornit în urmă cu câțiva ani, de la fostul sportiv de performanță Ivan Patzaichin, evident, inspirat de realitatea turismului Deltei. Din cauza bâlbâielilor legislative, gospodăriile țărănești, unde turistul se putea așeza la masă, n-au prea avut succes.
Practic, orice locuitor din mediul rural, care dispunea de o mică fermă, o exploataţie familială, chiar și o stână este încurajat să ofere turiștilor o masă caldă, specifică zonei, tradițională, pregătită mai ales cu produse din propria gospodărie. Și asta fără a deține o firmă clasificată în turism. Pentru aceasta, oricine vrea să-și transforme gospodăria într-un mic…restaurant cu produse specifice trebuie doar să obțină un certificat de producător și un aviz de la Direcția Sanitară-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
Prin urmare, cum județul Bacău este destul de ofertant din punct de vedere turistic (nu neapărat în zona montană), este de așteptat ca la aceste cursuri să se înscrie cât mai mulți băcăuani din mediul rural.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.