22 decembrie 1989 – 22 decembrie 2010
Acum 21 de ani, ziua de 22 decembrie a cazut intr-o vineri. Era o vreme nefiresc de calda. In aer se simtea miros de primavara, nicidecum de iarna. Dar nimeni nu se bucura de aceasta. Pe strazi, in intreprinderi si institutii atmosfera era incordata. Duminica, 17 decembrie, Nicolae Ceausescu a iesit la televizor si a declarat stare de urgenta, ca urmare a revoltei de la Timisoara. Pe strazi, oamenii se fereau sa se opreasca si sa stea de vorba, de teama sa nu fie luati la intrebari de catre militieni si patrulele garzilor patriotice. In acea vineri de 22 decembrie trebuia sa tiparim editia de a doua zi a “Steagului rosu”. Am pornit spre redactie cu o strângere de inima. Cerul albastru era brazdat de un curcubeu fantastic, ireal. Trecatorii se minunau de ce vedeau, se opreau pentru o clipa sa-l priveasca si isi faceau cruce. “Nu este semn bun!” sopteau cei mai in vârsta si pe buzele lor se citeau cuvintele unei rugaciuni.
In redactie era mare agitatie. La Bucuresti evenimentele se succedau cu o repeziciune ametitoare. Cu urechile ciulite la stirile de la radio, am inceput sa conturam paginile ziarului “Steagul rosu” de a doua zi. Pâna la prânz am facut corectura mai multor spalturi. La ora 12.30, insa, toata echipa redactionala a abandonat lucrul si a dat fuga in biroul redactorului-sef unde era singurul televizor al redactiei. Pe ecranul televizorului Ion Iliescu, flancat de Mircea Dinescu, Ion Caramitru, Petre Roman si alti revolutionari, citea proclamatia catre tara. “Dictatorul a fugit” iar românii si-au recâstigat libertatea, au strigat revolutionarii.
Pe strada Vasile Alecsandri, pe atunci “Eliberarii”, unde se afla redactia “Steagului rosu”, valuri, valuri de tineri se revarsau spre centrul Bacaului. “Ole, ole, ole!/Ceausescu nu mai e!” cântau, plini de bucurie si entuziasm. “Libertate! Libertate!” scanda marea de oameni adunati in fata sediului Comitetului Judetean de Partid.
Imediat, in cladirea actualei prefecturi s-a instalat biroul Frontului Salvarii Nationale. In redactie, fara a mai sta pe gânduri, cei opt ziaristi, câti compuneau echipa redactionala de la vremea aceea, au decis sa arunce la cos toate manuscrisele si spalturile pentru “Steagul rosu” si sa scoata un alt ziar, liber de orice imixtiune in politica sa redactionala – “Desteptarea”. Gândurile si opiniile reprimate atâta vreme au inceput sa curga liber pe hârtie. A doua zi, dupa o noapte de nesomn, sute de mii de exemplare din prima editie a ziarului “Desteptarea” s-au vândut ca pâinea calda. Au fost devorate de catre cititori. Pentru prima data dupa peste 50 de ani si-au regasit exprimate intr-un ziar aspiratiile. 22 Decembrie 1989 a insemnat inceputul libertatii cuvântului si al democratiei. Tragem arc peste timp. Astazi, Desteptarea a implinit 21 de ani. Mâine pasim in al 22-lea an de presa libera. Ne-am câstigat libertatea de exprimare, de alegere a destinului pe care ni-l dorim. Avem toata libertatea la care am visat, dar, oare, in toti acesti ani am facut ceea ce trebuie cu ea?
