Taxa de salubritate din Bacau a ajuns sa fie mai sperietoare decât asigurarea de sanatate. Stiti, probabil, ca asigurare platim pentru orice sursa de venit. Daca am noua surse de venit, achit de noua ori asigurarea, ca se presupune ca am noua vieti, ca pisica, si in fiecare dintre ele am macar o problema care ma duce in sistemul sanitar de stat.
Evident, mai stim cu totii ca platim asigurarile astea aiurea, fiindca sistemul sanitar, un monstru imposibil de reformat si de adus in mileniul trei, este o creatura care abia se târâie si improasca mizerie pe orice se apropie de ea.
Ei bine, daca nu stiati, avem si noi monstrul nostru un pic mai mic, aici, in Bacaul nostru curat ca lacrima, respectiv serviciul de salubritate. Caci – nu-i asa? – se presupune ca avem un oras curat, ca doar de aceea platim firma respectiva.
Si platim, nu gluma! Platim si acasa, pentru noi plateste si firma la care lucram, in functie de numarul de salariati si colaboratori, iar in cazul in care am mai avea o firma cu un anume sediu social, platim si acolo, sa ne iasa pe ochi curatenia.
Iar daca la firma la care lucram, si care deja plateste o taxa pentru noi, mai vine cu treburi cenzorul, sa isi faca treaba legata tot de noi, mai trebuie platita taxa de salubritate si pentru cenzor. Mai vreti sa va spun situatii de plata?
Banuiam ca nu, dar cred ca ar trebui sa intelegem ca firma de salubritate si autoritatile orasului presupun despre noi toti ca lasam in urma noastra o dâra de gunoaie, asa cum lasa masinile de salubritate uneori. Se presupune ca oriunde am merge si orice am face suntem masini de produs gunoaie. De aceea, firma de salubritate are nevoie de bani, foarte multi bani, contracte de miliarde si miliarde de lei vechi. Merita si mai mult? Raspundeti-va dumneavoastra, dupa ce judecati la aspectul orasului.
In sedinta Consiliului Local s-a spus ca firma de salubritate ne jupoaie de bani de parca am fi un oras de 250.000 de locuitori (calcul pe cantitati estimate de deseuri produse), si nu o localitate depopulata in ultimii ani de conditiile economice abisale, cu numai 150.000 de locuitori. Mai mult, firma ar fi cerut de la primarie si mai multi bani, asa ca s-a pus biciul pe locuitorii din blocurile turn care au tobogane de gunoi, carora li se dubleaza taxa de salubritate.
Bacaul e curat, miroase a micsunele. Vreti si miros de crizanteme? Platiti!
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.