A.G. Weinberger. Un nume care a facut istorie, si pe la noi prin tara, si pe la altii care stiu mai bine ce-i blues-ul, cum a evoluat acest gen muzical si, de ce nu, cum se asculta un sunet de ghitara. B.B. King, acest monstru sacru al blues-ului, l-a felicitat pe Weinberger. Iar aprecierea venita din partea unei legende vii face mai mult decat o tona de CV-uri si recenzii,
pentru ca B.B. King STIE.
ZZ Top au lansat „One foot in the blues”…Weinberger a venit la Bacau sa ne puna si noua picioru-n muzica, sa ne alinte timpanul cu ghitara ce a rasunat la Memphis, in „96, cand a fost singurul non-american acceptat la festivalul BLUESTOCK… trimitere evidenta la momentul magic consumat la Woodstock in „69. Inainte de concert am schimbat cateva vorbe cu acest om ce si-a transpus in muzica propria-i viata, cu bune si rele. Si uite-asa am aflat ca este un adept al gnosticismului in devafoarea dogmatismului, adica, mai pe intelesul tuturor, ca vrea sa si cunoasca, nu doar sa creada-n orb. Iar pofta de blues i-a deschis-o nimeni altul decat Tommy Bolin, cel ce-a fost ghitaristul Deep Purple intre „75-„76. Dar nu performantele cu Deep Purple l-au impresionat pe A.G, ci un album putin cunoscut, Spectrum, aparut in „73, unde Bolin a cantat alaturi de Billy Cobham… si in ciuda influentelor resimtite dinspre Mahavishnu Orchestra si Miles Davis, cu care Cobham colaborase anterior, Spectrum a ramas un reper in lumea muzicala. A.G. avea, dupa cum a spus, vreo 12 ani cand a ascultat Spectrum, si de atunci i-a devenit clar ce avea de facut… si a facut cum putini romani au izbutit, de a ajuns un nume in lumea blues-ului. Sau a ceea ce numim acum blues pentru ca, la fel ca-n lumea fizica, nici in lumea muzicii treburile nu stau pe loc, ci evolueazaa si se inter-influenteaza.
Turneu impotriva recesiunii mentale
Orele 19.30, sala Teatrului Bacovia. Incetisor, luminile palesc si se aude, intai ca un ecou, apoi din ce in ce mai puternic, un acord de ghitara. Din stanga scenei apare AG, in mainile caruia instrumentul pare o jucarie. Fara acompaniament, fara a da atentie celor ce-l priveau, uriasul blues-ului romanesc era pierdut in muzica, erau doar el si ghitara, restul… puteau doar sa priveasca, sa asculte si sa se lase purtati de acordurile miraculoase ce impanzisera spatiul salii de spectacole, facandu-l sa se dilueze. Asa au inceput doua ore de MUZIC, fara compromisuri. Muzica pe care, asa cum a spus AG Weinberger, o dedica tuturor celor ce vin sa il asculte, tuturor celor ce au taria de a dori sa stie. Nu de alta, dar turneul sau nu este altceva decat aun turneu impotriva recesiunii mentale.” Nu am recunoscut toate piesele cantate de AG si trupa sa. Dar nici nu cred ca asta mai conteaza. Printre picaturi mi-a sunat aproape aHummingbird”-ul lui BB King, si m-a infiorat re-audierea, dupa ani buni, a prea putin cunoscutei melodii aGuess who”, a lui Jesse Belvin, piesa preluata de Dean Martin si BB King…dar a carei gingasie initiala ramane a lui Belvin. Asa era si normal…doar pusese pe muzica o scrisoare de dragoste a sotiei sale, cu putin timp inainte de accidentul care i-a rapit pe amandoi, desi steaua lor abia incepuse sa rasara. Billie”s Bounce a avut parte si de o prezentare pe masura. AG a istorisit povestea lui Charlie Parker, al carui saxofon rebel a sfasiat jazz-ul dand nastere bebop-ului, si care s-a iubit, egoist asa cum doar geniile o pot face, cu Billie Holiday… Iar ca un tribut adus acestei povesti de dragoste… a aparut Billie”s Bounce, care a rasunat atat de inspirat pe scena lui Bacovia. Si sa nu uitam de Walking in Memphis… pe malurile imensului Mississippi, unde a copilarit istoria Americii. Piesa lui Marc Cohn (aterfelita de Cher”) i-a incantat pe bacauani…si nici n-avea cum sa faca altfel. Piesele nu-s prezentate in ordinea in care au rasunat pe scena. Ci in ordinea in care au rasunat in autorul articolului de fata.
Muzica si cunoastere
Blues, jazz, country, de ce nu chiar gospel, bebop…toate s-au intalnit pe strunele (unele rupte) ghitarei lui AG Weinberger, spre delectarea celor ce s-au opus, asemeni lui, recesiunii mentale. Manifest, rebeliune, non-conformism, non-dogmatism, demnitate si mereu dorinta de cunoastere. Asta a transmis muzicianul de exceptie pe care am avut privilegiul de a-l asculta, vedea, si, de ce nu, intelege. AG, stim ca la Bacau nu am fost atat de multi in sala. Dar cei ce am fost alaturi de tine te asteptam oricand, Si pana atunci, iti multumim, tie si trupei tale, pentru darul oferit. Muzica si cale gnostica. Cine poate cere mai mult? Scris de Emilian Berceanu
