Am înțeles marele adevăr al acestei întrebări când mi-am pus-o mie personal, în această dimineață. Acum când simt privirea lui Dumnezeu, înțeleg că EL îmi spune: Toate aceste lucruri ți se întâmplă pentru a cunoaște în realitate omul, omul de lângă tine. De fapt, eu vreau să te protejez. În momentul în care înțelegi că nu toți oamenii sunt la fel, îți vei da seama că nimic în afară de calitatea umană nu are nicio importanță și atunci plângi, plângi mult. Abia atunci percepi realitatea. Sufletul omului este caracterul acestuia, căci ce-ți folosește să câștigi întreaga lume dacă tu îți pierzi sufletul? Analizează oamenii dintr-o perspectivă reală și nu uita: oamenii se aseamănă mult între ei, mult mai mult decât se deosebesc. Analizează-l pe cel de lângă tine prin prisma faptelor lui, deoarece așa-i descoperi caracterul.
„Nu ai făcut bine ce ai făcut”, îți spune de cele mai multe ori conștiința, iar tu continui să faci lucruri tot la fel de anapoda. Doar din când în când îți vii în fire și te întrebi: ce am făcut? Înțelegi de ce aproapele tău te tratează într-un anumit mod? Are motivele lui! Acel om este călăuzit de Dumnezeu și se comportă cum are nevoie sufletul nostru la un moment dat. Ce dai, aia primești, nu-i așa? Când sunt în preajma omului iubit și respectat de toată lumea, țin urechile și ochii larg deschiși pentru că nu se știe niciodată când pot auzi un sfat remarcabil. O spun mereu: oamenii de acest gen mă fascinează de-a dreptul! Un cuvânt care te poate ajuta mai mult decât îți poți imagina este extrem de prețios atunci când soluția pare să nu existe. Dar pentru că există oameni care îl iubesc pe Dumnezeu, există speranța că acțiunea acestora nu ne va afecta niciodată, ci dimpotrivă, dragostea pe care o au ei de oferit este ca o promisiune. O promisiune nu se încalcă niciodată!
Se spune că un străin este tot un străin. Unde vrei să ajungi? Nu mă speria, te rog! O, Doamne, cum am putea face ca acel cuvânt „neîncredere” să dispară? Cum am putea spune „încredere” cu majuscule și cum am putea iubi folosind cuvântul „caracter” înainte de toate? Spune „Schimbă-te!” cu voce tare și repetă de mai multe ori pe zi. Va deveni vocea cea mai sonoră, adevărata ta voce. Vă voi spune un singur lucru: în zilele noastre, în care vedem că totul se transformă, este extrem de dificil ca oamenii să se înțeleagă unul pe celălalt și să se sprijine. Atunci mă întreb: unde este iubirea? Dumnezeu a spus că dacă există dragoste între noi, atunci totul funcționează. Ai dragoste, ai blândețe, ai caracter? Atunci ai totul, ai sprijinul lui Dumnezeu! Numai atunci te vreau în viața mea, atunci ești important pentru mine! Eu mă rog în acest moment pentru o minune. Să se întâmple o minune, deoarece știu că Dumnezeu poate face acest lucru oriunde și oricând. Într-adevăr, îmi doresc ca viața să îmi aducă în cale doar oamenii potriviți, acei oameni care să nu mă dezamăgească niciodată! Dragostea mea este mereu pentru oameni, am învățat acest lucru de la Dumnezeu. De aceea, inima mea iubitoare împărtășește această dorință umană nu numai în cuvinte, ci și prin ajutor efectiv, pentru a da un exemplu de normalitate, ca astfel să devii și tu o pildă pe care alții să o poată urma. Abia atunci eu am să te întreb: Cum te simți?
Carmen Barcan, terapeut
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.