Cum se simte „acasa” un medic sirian care traieste de 33 de ani in România

Talal Hamad Al-Essa a vazut lumina zilei pe 1 iunie 1965, in Siria. Din anul 1983 traieste, insa, in România, unde a venit pentru studii. A absolvit Facultatea de Medicina din Iasi si este medic stomatolog. Iar tara noastra a devenit de atunci a doua sa casa.

Dar, cine il cunoaste mai bine poate sa spuna, fara greseala, ca România este de fapt ca prima sa casa. Atât de bine vorbeste limba româna, atât de atasat este de modul de a trai al românilor, de obiceiurile lor ancestrale, de cultura lor.

Este casatorit cu o românca, are doi copii si se ocupa harnic de o afacere pe care o administreaza in Bacau, dar locuieste de ani buni in comuna Magura, care l-a adoptat neconditionat. Are prieteni nenumarati, intre care unii cu nume sonore, precum maestrul naiului românesc Gheorghe Zamfir si interpretul italian de muzica pop ritmata Franco Midiri, cu care a sustinut deja o serie de concerte de caritate pentru copiii institutionalizati. Iar pentru multi dintre cei aflati in nevoie a fost si este, crestineste, umarul pe care oricine se poate sprijini.

– Cum a perceput România, domnule doctor, un om venit dintr-o tara aparent foarte deosebita?

– În România m-am simtit acasa din primul moment, iar unii s-au mirat. Eu vin din Siria, o tara care a fost leaganul crestinismului, iar acolo am avut prieteni si vecini crestini cu care m-am înteles foarte bine. La fel si cu românii, care au acel ceva special, o generozitate sincera, necalculata si un dar de a se entuziasma la orice gând frumos. Pacat ca nu exista si mai multa perseverenta, care ar aduce si mai multa valoare acestui popor. Dar eu cred ca sunt aici resurse nefolosite, în primul rând forta pe care ne-o da munca împreuna pentru folosul tuturor. Mi-au placut foarte mult cuvintele care i-au calauzit pe cei ce-au înfaptuit Unirea sub Voda Cuza: „În Unire sta Puterea!”. Cred ca ar trebui sa redescoperim adevarul acestor vorbe si atunci chiar ca ne va fi mai bine fiecaruia în parte si tuturor împreuna.

– Cât de greu este sa te smulgi din radacinile initiale si sa te adaptezi în alt loc?

– Eu nu ma simt dezradacinat, pentru ca aici, in România, am prins radacinile cele mai puternice – copiii, familia, prietenii, munca de-o viata. Când sunt întrebat daca mi-e dor de casa, nu înteleg ce vrea cel din fata mea sa spuna. Pentru mine, „acasa” este unde construiesti cu iubire si cinste. Parintii mei sunt acolo, în Siria, mi-e dor de ei, mi-e teama pentru ei, i-as vrea aproape. Dar eu sunt acum legat de acest loc frumos si binecuvântat de Dumnezeu cu atât de multe daruri. Aici vreau sa-mi împlinesc rostul vietii, iar acel rost este fapta de care sa fiu mândru eu, urmasii mei si românii care îmi sunt alaturi. Eu nu prea stiu sa adun doar pentru mine, nu ma bucur sa stiu ca am camara plina atâta vreme cât exista alaturi un om care sufera de foame si de frig. Asa sunt facut, sa nu pot pune capul pe perna daca stiu ca am trecut pe lânga cineva în nevoie.

Umarul de care ai nevoie

– Apropo de nevoile altora, ati fost alaturi de multi oameni pe care viata i-a lovit. Ultima data ati fost alaturi de un consatean, de un vecin din comuna Magura, caruia i-a ars casa. Dar, la rândul dumneavoastra, ati primit lovituri cumplite, v-ati pierdut fratele acum un an în razboiul din Siria, parintii dumneavoastra sunt înca acolo, într-un pericol care îi paste în fiecare zi. Cum poate un om care a suferit si sufera atât de mult sa mai gaseasca resurse pentru a fi generos?

– Pe unii, suferinta îi transforma în stana de piatra. Mie îmi deschide ochii si inima. Asa vad viata si pot ajuta pe oricine, chiar daca nu spune ca are nevoie de micul meu dar oferit fara niciun interes. Sa stiti ca oamenilor le este rusine de multe ori sa ceara ajutorul, însa trebuie sa avem bunul simt si delicatetea sa întindem o mâna celui care a fost doborât la un moment dat. E mare lucru sa oferi fara sa ti se ceara si sa zâmbesti doar când esti întrebat ce rasplata astepti. Eu asa vad relatiile si în familie, si între vecini, si în sat sau in comuna, si peste tot în tara asta unde cu totii traim.

România din inima lui Talal

– Stiu ca organizati de fiecare sarbatoare nationala câte un eveniment special si nu pot sa nu va întreb de unde vine acest sentiment patriotic tot mai rar printre români?

– Administrez un restaurant, Villa Borghese. De când sunt acolo, am prins de doua ori Ziua Unirii si o sarbatoare de 1 Decembrie. Mi se pare normal sa fac aceste petreceri si sa scot la vedere simbolurile României, tara în care traiesc de 33 de ani si unde m-am realizat. Aici am crescut. Nu e parada de sentimente patriotice, ci o stare de normalitate a unui om care respecta sincer credinta si ideile celor alaturi de care traiesc. Iar aceasta credinta si aceste idei au devenit si ale mele, nu pentru ca am fost obligat, ci pentru ca mi-au placut si au devenit parte din fiinta mea. Uite, eu recunosc Dragobetele si nu Valentin’s Day, nu serbez Ziua Recunostintei sau Halloween, care nu înseamna decât un import de moda straina. Mie chiar îmi plac traditiile românesti, îmi pare rau sa vad cum se pierd obiceiuri unice si, de aceea, fac tot ce pot sa le pastram, pentru ca doar asa mai avem identitate.

– Apropo de traditii: si aici sunteti… atipic. Nu va sfiiti sa promovati folclorul, organizati seri de folk, încurajati si sprijiniti toti interpretii de muzica româneasca. Sunteti contra modei de astazi, unde tot ce-i strain, precum englezismele, este valoros?

– Folclorul românesc este unic în lume, muzica, dansurile si cântecele sunt o încântare, un obiect si un subiect turistic, din pacate nefolosit. Admir toti interpretii, rapsozii, mestesugarii, pe cei ce duc cu greu mai departe mostenirea aceasta minunata. Am nesperata onoare de a fi prieten bun cu Gheorghe Zamfir de peste zece ani, pentru ca maestrul naiului m-a fermecat cu transformarea cântului popular în opera de arta recunoscuta în toata lumea. Nu sunt multi în istoria muzicii care sa fi reusit acest lucru. Bineînteles, a mai fost Enescu, a carui Rapsodie ramâne de neegalat. În literatura vorbim de bacauanul Alecsandri si de Eminescu, cei care ne-au lasat poeziile populare în forma literara. E pacat ca scoala a renuntat atât de usor, pentru nu stiu ce, la o comoara de limba si simtire.

„Omul care sfinteste locul”

– Priviti în jur cu atentie si, de multe ori, nu va place ce vedeti. Ce nu este în regula în societatea noastra, care sunt cauzele si cum putem îndrepta relele?

– Îmi place tare mult vorba româneasca „Omul sfinteste locul”, pentru ca eu chiar cred ca doar omul cu credinta si iubire poate schimba în bine lucruri care nu merg. Ma uit în jur si mi-e ciuda sa vad ca o întreaga comuna cum e Magura, cu oameni harnici si cinstiti, o duce rau. In 25 de ani s-au facut foarte putine lucruri pentru ea. Nu se poate sa-ti bati joc de cei gospodari care au avut încredere în tine, nu se poate sa le iei ce-i al lor si sa le bagi în buzunar fara rusine. Aceste lucruri trebuie sa înceteze, pentru ca se poate trai mai bine si cu ce avem, dar sa nu-i mai lasam pe unii si pe altii sa ne conduca doar în folosul propriu. Avem dreptul la o viata buna, iar copiii nostri la un loc în care sa-si doreasca sa ramâna, nu sa plece slugi la bogatii Europei sau ai Americii. Altfel, ei vor emigra si noi vom ramâne batrâni si singuri, prizonieri ai grupurilor care ne-au înselat pâna acum. Cui ramâne tara asta frumoasa si înca bogata? Lor, care nu s-au mai saturat sa adune? Sau noua, celor ce am muncit cu frica de Dumnezeu sa avem o casa, poate o masina, sa ne ajutam copiii sa-si faca un rost? Înca o data spun: trebuie sa ne unim noi, cei care privim în jur fara frica si fara rusine, pentru a ne construi marea casa în care sa ne fie bine.

– Ce-ar trebui sa facem pentru a ajunge la binele de care vorbiti?

– Nimic special. Doar sa gândim foarte bine, dar nu de azi pe mâine, ci pentru urmatorii 20 – 30 de ani, iar apoi sa muncim pe brânci ca sa înfaptuim ce ne-am propus. A, si sa nu furam din munca celor ce ne-au dat încrederea si onoarea de a le fi conducatori. Eu am vorbit cu oameni vrednici din comuna Magura si am învatat de la fiecare câte ceva. Medici, farmacisti, preoti, factori postali, profesori, oameni de afaceri, cu totii mi-au spus ca ar vrea aplicata cea mai simpla si cea mai frumoasa lectie de viata: sa punem umarul împreuna, pentru a ne fi bine împreuna! Ei, asta vreau si eu !

„Il cunoc, pe Talal, de aproape 20 de ani. E un om de exceptie. As vrea, din tot sufletul, sa avem o mie de oameni in tara asa cum e Talal, care sa se exprime corect româneste, asa cum vorbeste el. Este foarte capabil, un om cu o vointa uriasa, de o corectitudine ireprosabila. Este un mare caracter. Un om care sare in ajutor atunci când este nevoie. Este un crestin de-al nostru. S-a convertit la ortodoxie si acum e tizul meu, il cheama Gheorghe. Eu pot conta intotdeauna pe el. Din anul 2000 am trecut si eu prin momente foarte grele, dar Talal ma suna mereu sa ma intrebe de sanatate. Si ma invita mereu sa-l vizitez. Il apreciez mult pentru ca este un om care se implica, din dorinta de a salva, de a ajuta. Pentru comunitatea in care traieste este un om de o capabilitate exceptionala. Eu unul contez pe el si stiu ca in Talal am intotdeauna cel mai bun prieten. Este sirianul care s-a integrat cel mai frumos, armonios in societatea româneasca. Nu e nicio diferenta intre el si un român”.
Gheorghe Zamfir

„Dumnezeu nu are mâini, lucreaza prin mâinile noastre. Si mâinile lui Talal au fost puse de multe ori in slujba binelui. A cautat sa-i ajute pe toti cei aflati in suferinta, el insusi facând parte dintr-un popor care acum sufera. Cei care au citit istorie stiu ca la un moment dat Tarile Române au fost vizitate de un anume Pavel (sau Paul de Alep), un sirian care ne-a lasat date foarte importante despre cum se traia odinioara. Astazi, Talal continua aceasta calatorie in timp a lui Pavel de Alep si sunt convins ca prin felul lui de a fi marcheaza istoria comunitatii in care traieste. Intelege foarte bine suferinta celor din jur si cauta sa-i ajute, desi aceasta poate insemna si un mare risc. Talal este un crestin ortodox. Are binecuvântare de la Dumnezeu pentru ca biserica in constructie de la Magura se vede foarte bine chiar din curtea casei lui Talal. Am simtit bucuria ca el este contemporan cu aceasta lucrare minunata. S-a implicat si sigur se va implica in continuare in viata parohiei noastre. De fapt, oriunde pe glob, ortodocsii sunt la fel, iubitori de Dumnezeu. Talal vrednic este, cum spunem noi, preotii, si ii dorim sa pastreze si sa-si inmulteasca vrednicia. Ii dorim cât mai multa râvna in savârsirea binelui”.
Preot Radu Grigoras, Parohia Ortodoxa II Magura