Toate domeniile au fost afectate masiv de situația creată de noul coronavirus, multe din sectoarele de activitate fiind închise sau mutate pe online. Unul dintre domeniile care suferă cel mai tare este sportul. Performerii din acest domeniu de activitate, pe lângă faptul că toate competițiile au fost amânate sau chiar anulate, nici condiții de antrenament nu mai au. Toți sportivii încearcă în această perioadă măcar să se mențină într-o formă fizică bună, recurgând la fel de fel de exerciții ce se pot executa acasă.
[lock_content]
Cum disciplinele sunt multe, probabil că și modul de antrenament este diferit. S-a apelat cumva și la modul online, în care anumiți antrenori își supraveghează elevii atunci când derulează anumite programe. Pe de altă parte, unii spun că ar fi mai ușor pentru practicanții sporturilor cu minge, cum ar fi fotbalul sau handbalul, pentru că ar putea jongla cumva cu mingea. Dar sportul e sport și trebuie dăcut ca la carte. Așa că nu cred că e mai ușor pentru o disciplină decât pentru alta în aceste condiții. Și totuși… Încercăm să ne imaginăm cum se antrenează un gimnast, care are nevoie de aparate, sau un înotător care are nevoie…de bazin. Pentru a ne face o imagine despre cum procedează unii sportivi de performanță, am apelat chiar la unii dintre ei.
„Mă numesc Mazilu Andrei și practic Karate Isshinryu de 12 ani sub îndrumarea lui Sensei Mazilu Diana Andreea la C.S. Hikaru Bacau. În toată activitatea de până acum nu am avut niciodată o pauză de la antrenamente iar în perioada aceasta îmi este foarte greu. Îmi lipsesc competițiile iar cel mai mare regret este că nu mai pot participa la campionatul din Danemarca, de pe data de 2 mai. În ciuda restricțiilor nu am încetat să mă antrenez zilnic, de la Kata, Kihonuri( tehnica de baza) pâna la exercițiile de forță, rezistență și mobilitate. Trebuie să rămân constant în pregătire pentru a putea participa la Campionatul Mondial de Karate Isshinryu din India- 2021.”
„Dacă anul trecut, pe timpul acesta, gimnastele de la S.C.M. Bacău evoluau în cupele de pregătire „Nadia Comăneci” și „Andreea Răducan” și obțineau medalii dintre cele mai strălucitoare, ca mai apoi, la jumătatea lunii mai, la Campionatele Naționale ce s-au desfășurat la Arad, sa câștige 3 (trei) titluri naționale, Alexia Blănaru, Maria Bârgăuanu, Adina Păvălucă (antrenori Vasilica și Corneliu Agop), Diana Păun și Eliza Boboc (antrenori Mirela Păun și Răzvan Dumitriu), în aceste vremuri de restricții, continuă pregătirea acasă. Pentru că gimnastica este un sport deosebit de complex, ce se desfășoară pe cinci aparate, gimnastele nu pot aborda decât exerciții de încălzire generală, pregătire fizică și mobilitate, toate acestea executându-se on-line, sub atenta îndrumare a antrenorilor.” Mirela Păun, antrenor gimnastică
„Mă numesc Negru Bogdan, am 15 ani și învăț la Școala Gimnaziala Nicolae Iorga. Practic karate Isshinryu de aproape 2 ani clubul sportiv C.S Hikaru Bacău. Din cauza situației dificile prin care trecem sunt nevoit să mă antrenez doar în casă alături de sora mea, Denisa, care practică și ea karate. Simt lipsa colegilor de club și îmi este dor să dau tot ce am mai bun în competiții alaturi de ei.”
„În ciuda faptului că nu putem înlocui antrenamentele din sala de dans sau de la sala de forță, trebuie să rămânem în formă și să profităm de timpul pe care îl avem pentru a ne antrena individual. Percep această perioadă ca un „plus” pentru activitatea mea de dansator și sportiv, întrucât reușesc zilnic să lucrez fizic mai mult decât îmi permitea timpul în mod obișnuit. Pe lângă antrenamentele pe care le facem online cu antrenorii noștri (două pe zi), caut pe internet diferite exerciții ce se pot lucra de acasă. Mi-aș fi dorit cu siguranță acum să fiu în sala de dans sau la vreo competiție, dar în curând vom depăși aceste momente dificile.” Cristiana Chiper, sportivă la CS Adamas Bacău.
„Mi-e dor de antrenor, de apă, de concursuri și de emoțiile date de înot. Vreau la bazin, vreau să înot.” Ștefan Cozma, CSM Bacău
„Lucrul de care îmi este cel mai dor este să intru și să simt din nou apa. Mi-aș dori să pot să mă antrenez și să concurez cât mai repede, dar până atunci, încerc să îmi mențin forma fizică prin exerciții regulate.” Carol Mihai Cojocaru, CSM Bacău
„Încercăm să trecem peste această perioadă grea și facem antrenament prin intermediul internetului. Sportivii noștri primesc antrenamentul și demonstrație video iar ei fac antrenamentul și îmi trimit filmare. Perioada asta grea cred că mai durează, deci trebuie să facem tot ce se poate să ne menținem în formă.” Sabin Jitaru, antrenor CS Nautica Bacău
Programul meu de antrenament este poate mai complex decât înainte, în sensul că mă antrenez fizic, pe lângă pregătirea fizică pe care o facem în grup zilnic pe zoom, avem pregătire tehnică, seminarii, psihică, și individual lucrez exerciții statice ce mă ajută să îmi dezvolt abilitățile. Îmi lipsește în schimb dansul propriu zis, cu mult spațiu și suprafață bună, lucruri pe care nu le am acasă, și mie personal mi se pare important să se deschidă sala cât de curând posibil, evident ținând cont de normele de igienă și distanțare socială aferente la momentul respectiv.” Robert Rotaru, CS Adamas Bacău
[/lock_content]
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.