24 decembrie 2024

Cum să scapi de frica de abandon

Teama de abandon este, fără îndoială, una dintre cele mai frecvente și mai dăunătoare forme de anxietate și una dintre cele mai puternice manifestări de autosabotare și suferință emoțională.

Persoanele cu frică de abandon au tendința de a afișa comportamente și modele de gândire care le afectează profund relațiile personale. În consecință, teama de abandon poate fi devastatoare.



În cazul în care suferi de această afecţiune psihologică este aproape imposibil să menţii relaţii sănătoase pe durate lungi de timp. Aceasta se poate asemăna cu o frică paralizantă, care îţi va sabota involuntar relaţiile interumane.

Despre teama de abandon, hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, afirmă “ Traumele legate de abandon includ, de multe ori, răni vechi, adesea experimentate în copilărie, când părinții au fost indisponibili din punct de vedere emoțional sau, în cazuri extreme, când s-a resimțit pierderea unui părinte. Sentimentul de nesiguranță și anxietatea, care pot acompania această teamă, duc adesea la consumul de substanțe și la comportamente abuzive, sabotând, astfel, intimitatea și siguranța pe care ți le dorești în relații.

 

Cele 4 semne cheie care îți arată suferi de teamă de abandon:

Frică intensă: Ai putea observa o frică copleșitoare de a fi lăsat singur, chiar și pentru o perioadă scurtă. Aceasta este adesea însoțită de anxietate și suferință.

Dificultăți în relații: S-ar putea să ai dificultăți în a avea încredere în ceilalți, temându-te că te vor părăsi. Acest lucru poate duce la dificultăți în a forma și menține relații.

Imagine negativă de sine: Ai putea crede că nu ești demn de iubire sau atenție, ceea ce duce la sentimente de dispreț față de tine însuți.

Instabilitate emoțională: Schimbări de dispoziție sau reacții emoționale bruște și intense pot fi o apariție frecventă.

 

Milioane de oameni se luptă cu teama de abandon în relația de cuplu. Poate este cea mai evidentă manifestare a acestei traume. Când vine vorba de relații, poți recunoaște teama de abandon dacă ai mai multe dintre următoarele comportamente:

Te atașezi rapid- chiar și în cazul partenerilor indisponibili emoțional sau relațiilor dificile

Lipsă de angajament deplin și puține relații pe termen lung

Rămâi în relații, oricât de nesănătoase ar fi

Te străduiești să pari greu de mulțumit și cucerit

Ai dificultăți în a experimenta intimitatea emoțională

Ești adesea gelos și nesigur pe orice apare în viața partenerului tău

Ai tendința să te gândești prea mult la lucruri pentru a afla semnificații ascunse

Ești hipersensibil la critici

Te obsedează orice greșeală pe care o faci în relație

Ești obsedat de ceea ce gândește partenerul despre tine

Îți vezi partenerul ca singura sursă de fericire și împlinire

Teama de abandon este o experiență foarte reală și foarte dureroasă, însă dacă înveți să practici autocompasiunea, poți reuși în timp cu răbdare și înțelegere, să depășești momentele în care se declanșează. Îmbunătățirea imaginii de sine și iertarea sunt de asemenea elemente favorabile construirii stimei de sine și eliminării fricii de abandon.

Acest proces implică trei elemente principale:

Autocompasiune: în momentele dificile, fii mai blând și mai înțelegător cu tine, și mai puțin judecător și aspru evaluator. Știu, acest lucru pare simplu în teorie, dar este mult mai dificil în practică. Reține însă că, cu cât ai o atitudine mai caldă și de acceptare față de tine însuți și de luptele tale interioare, cu atât te vei simți mai puternic în fața circumstanțelor dificile

Conștientizare: A fi conștient înseamnă să nu te identifici excesiv cu gândurile și sentimentele tale. Când experimentezi teama de abandon, tendința este să ai o mulțime de gânduri răutăcioase față de tine însuți, perpetuând și dând putere acestei temeri. Imaginează-ți cum ar fi dacă ai putea recunoaște aceste gânduri și sentimente fără a le lăsa să te copleșească. Ai putea să ai o atitudine mai blândă față de tine și să lași aceste gânduri să treacă ca niște nori pe cer în loc să plutești printre ele?

Acceptare: Cu cât fiecare dintre noi poate accepta mai mult că suntem simpli oameni și, la fel ca toți oamenii, vom avea lupte de dus în viața asta, cu atât mai multă compasiune de sine și mai multă forță putem cultiva. Dacă îți poți aminti în mod constant că nu ești singurul și că suferința e parte din realitatea vieții, cu atât poți face față mai ușor stărilor și sentimentelor de frică de abandon.

“Este nevoie de curaj pentru ca cineva să fie dispus să vadă ce îi face rău și să facă față sentimentelor primare de abandon pe care le-a avut în copilărie, când nu avea control asupra situației sale. Cu toate acestea, dacă ești capabil să faci față acestor sentimente, te poți elibera esențial de multe dintre lanțurile trecutului tău și de teama de abandon. Poți deveni un adult sigur pe tine, care este capabil să creeze noi povești și noi relații în care se simte în siguranță, se simte văzut, liniștit, iubit și acceptat.” ne asigură Eugen Popa.

 

Eugen Popa este unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România şi preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. De-a lungul carierei s-a specializat atât în metode de terapie și dezvoltare personală Occidentale (Hipnoză, NLP, Mindset, Habits, Psihologie Pozitivă) cât și Orientale (Meditație, Yoga, Spiritualitate), fiind astăzi un trainer holistic în toată puterea cuvântului. Studiile sale l-au purtat pe trei continente, în Europa, Asia și Statele Unite, iar până în prezent a susţinut conferinţe, traininguri şi workshop-uri în Thailanda, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia, Germania etc., la care au participat mii de oameni.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img