Fiecare dintre noi are propria sa istorie influențată de familie, mediu, evenimentele și oamenii din jurul său. Toate au avut un impact în evoluția și dezvoltarea noastră, în special în copilărie. Am luat atunci multe decizii la nivel subconștient, despre cum ar trebui să fim și ce ar trebui să facem pentru a fi văzuți ca fiind buni și pentru a fi iubiți, acceptați și a ne simți în siguranță.
Cu toții creștem în vârstă; oricine, cu puțin noroc, poate face asta. Însă, psihologic vorbind, nu asta înseamnă să fii adult. Adevărata vârstă adultă depinde de recunoașterea, acceptarea și asumarea responsabilității pentru proprile trăiri, sentimente și experiențe. Pentru majoritatea adulților, acest lucru nu se întâmplă niciodată.
Multe dintre cele mai comune probleme de sănătate care pun viața în pericol, inclusiv obezitate, boli de inimă, alcoolism și consum de droguri sunt direct legate de traumele din copilărie. Fiecare dintre noi este, într-o anumită măsură, prins în capcana traumelor care continuă să ne influențeze (adesea în mod inconștient) atitudinea, reacțiile și comportamentele.
Despre impactul traumelor din copilărie în viața de adult, hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, afirmă “ Experiențele traumatice pot schimba radical atât modul în care o persoană gândește despre sine cât și cum vede lumea în general. Sentimentele de vinovăție copleșitoare și autoblamare sunt foarte comune în suferința pe care o produc evenimentele traumatice. De asemenea, trauma te poate face să te simți amorțit, deconectat și incapabil să ai încredere în ceilalți. O serie întreagă de efecte secundare fizice sunt direct legate de traume, de la tulburări de somn la probleme musculare, și până la oboseală persistentă – unii oameni se pot confrunta chiar cu probleme gastrointestinale sau cardiovasculare. Această manifestare fizică a emoțiilor adânc înrădăcinate este cunoscută sub numele de somatizare, adică atunci când corpul tău exprimă sentimente omniprezente și dureroase prin simptome corporale.”
Cum recunoști trauma?
- Lipsa constantă de încredere în tine, în ceilalți și în viață
- Sentiment constant de rușine și îndoială
- Te confrunți frecvent cu stări de anxietate
- Frica de intimitate
- Obișnuiești să judeci, să critici, să condamni și să-i învinovățești pe alții pentru problemele tale
- Te lași ușor condus de mânie, resentimente, gelozie, frică, rușine și vină
- Ai un sentiment constant de singurătate, izolare și separare de toată lumea
- Ai probleme în a crea relații armonioase
Trauma poate fi o barieră reală în calea oricărei schimbări pe care vrei să o faci în viața ta și te poate arunca în rolul de victimă, cineva care este permanent zbuciumat de circumstanțele vieții.
Vindecarea traumelor din trecut necesită efort și răbdare, dar poate aduce transformări profunde în viața ta. Iată câteva sfaturi rapide pentru a începe procesul de vindecare:
- Acordă atenție nevoilor tale fizice, emoționale și mentale. Dezvoltă obiceiuri sănătoase care te susțin în procesul de vindecare, cum ar fi meditația, exercițiile fizice și nutriția echilibrată.
- Relațiile sănătoase pot contribui semnificativ la vindecarea traumelor. Caută sprijinul și susținerea prietenilor, familiei sau a unui terapeut de încredere.
- Înțelegerea și iertarea celor care au cauzat traumele pot ajuta la eliberarea resentimentelor și la eliberarea energiei negative.
- Scrisul, pictura, dansul sau alte forme de expresie artistică pot fi căi puternice pentru a elibera și a procesa emoțiile legate de traume.
- Terapia individuală sau de grup poate oferi un mediu sigur în care poți explora și procesa traumele din trecut. Terapeuții specializați pot oferi tehnici și instrumente eficiente pentru gestionarea emoțiilor și construirea resurselor interne.
- Înțelegerea modului în care funcționează traumele și impactul lor poate fi eliberator. Lectura și participarea la seminarii pot oferi perspectivă și cunoaștere pentru a avansa în acest proces.
“Vindecarea traumei este începutul drumului și nu finalul său. Este începutul unui drum plin de libertate, de împlinire, de bucurie și sănătate sufletească și emoțională.” ne asigură Eugen Popa.
Eugen Popa este unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România şi preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. De-a lungul carierei s-a specializat atât în metode de terapie și dezvoltare personală Occidentale (Hipnoză, NLP, Mindset, Habits, Psihologie Pozitivă) cât și Orientale (Meditație, Yoga, Spiritualitate), fiind astăzi un trainer holistic în toată puterea cuvântului. Studiile sale l-au purtat pe trei continente, în Europa, Asia și Statele Unite, iar până în prezent a susţinut conferinţe, traininguri şi workshop-uri în Thailanda, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia, Germania etc., la care au participat mii de oameni.