28 decembrie 2024

Cum s-a prezentat județul Bacău la Expoziţia Internaţională de Turism de la Chişinău

Centrul Internațional de Expoziții ,,Moldexpo” din Chișinău, a găzduit, în perioada 16 – 18 februarie, Expoziţia Internaţională ,,Tourism & Travel Expo”, ediţia a XXVII-a, unica expoziție din Republica Moldova în domeniul turismului și agrementului.

Evenimentul a fost organizat de Centrul Internaţional de Expoziţii ,,Moldexpo” S. A., Ministerul Culturii și Oficiul Național al Turismului din Republica Moldova, în parteneriat cu Asociația Națională a Agenților Economici de Turism și Asociația Patronală a Industriei Turismului din Republica Moldova.



Consiliul Judeţean Bacău, prin Serviciul Public Judeţean pentru Promovarea Turismului şi Coordonarea Activităţii de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), a fost prezent pentru a patra oară la această expoziție, în cadrul Pavilionului național organizat de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului din România (MEAT).

SPJPTCAS Bacău a promovat la expoziţia de la Chişinău cele mai atractive destinaţii turistice ale judeţului Bacău, prezentate prin intermediul unui stand bogat și divers de materiale de promovare: broșuri turistice bilingve, pliante, hărți turistice și montane (ediții actualizate), materiale audio și video, aplicația ,,Visit Bacău”.

Printre numeroșii vizitatori ai standului județului Bacău s-au numărat oficialități din cadrul ministerelor de resort din România și Republica Molodva, reprezentanți ai altor instituții publice, firme și agenții de turism participante. Aceștia au putut fi astfel informaţi depre tradiţia şi ospitalitatea specifică, spaţiile de cazare existente, monumentele şi ansamblurile de arhitectură, muzeele, ca şi activităţile specifice turismului balnear, montan, de aventură şi agrement, ingrediente ideale pentru un sejur perfect în zonele turistice ale judeţului Bacău.

,,Am relaționat cu grupuri de studenți de la facultățile de profil din Republica Moldova, care ne-au solicitat informații despre dezvoltarea și promovarea turismului în județul nostru, dar și despre întreprinzatorii din zonă, care ar fi interesați să colaboreze cu firme și instituții similare din țara vecină și prietenă de peste Prut. Un fapt inedit a fost acela că, o serie de persoane/familii care doresc să se stabilească în județul Bacău și să investească aici, au cerut informații detaliate, atât turistice, cât și din zona imobiliară. Totodată, delegația noastră a purtat discuții și cu reprezentanți ai unor instituții de profil din alte județe ale țării, care au participat sub aceeași umbrelă a ministerului de resort, cu privire la o eventuală colaborare si promovare turistică, în funcție de cerințele pieței, de provocările și oportunitățile actuale”, a precizat Cristian Sava, director adjunct la SPJPTCAS Bacău.

Reprezentanții delegației băcăuane au transmis mulțumiri conducerii MEAT, pentru invitație și buna organizare a acestui eveniment, cu speranța unei bune colaborări și pe viitor, însoțite și de calde felicitări adresate colegilor de la standurile participante, pentru prestanța si profesionalismul de care au dat dovadă.

În cadrul expoziției de la Chișinău a mai avut loc și Festivalul-Concurs „Brâul Moldovei”, la care s-au înscris participanți din 13 raioane ale Moldovei, care au excelat în prezentarea ofertelor și a tradițiilor populare locale. Scopul festivalului a fost acela de a valorifica potențialul turistic rural și de a promova imaginea Republicii Moldova ca destinație turistică.

Expoziția a adunat peste 70 de participanți din Republica Moldova, România, Bulgaria și Armenia, în cadrul căreia, circa 9. 000 de vizitatori au avut oportunitatea de a participa la prezentări, seminare și tombole. Și nu în ultimul rând, de a descoperi noi destinații turistice în țările participante.

Romulus-Dan BUSNEA



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img