Cândva celebra pentru butoaiele care se faceau in zona, comuna Rachitoasa se inclina in fata modernismului. Intr-o vizita in localitatea de la granita judetului pe care am facut-o la finele anului trecut am redescoperit locuri fascinante si oameni… cel putin interesanti. Ajunsi in centrul comunei undeva in jurul orei 10.00, primul popas l-am facut la primarie. Chiar daca era in prag de sarbatori, functionarii erau la datorie.
Doar primarul era iesit pe teren, verificând lucrarile de la o scoala dintr-un sat apropiat. Putin infrigurati din cauza cetii reci ce se lasase peste zona de la marginea de est a judetului am vrut sa bem un ceai fierbinte. Unde puteam face acest lucru decât la … bufet. Surprinzator, sau poate ca nu, la ora aceea birtul era plin de localnici. Cred ca si acum e ! Si nu se statea la ceai sau cafea, ci la bere si tarii, in jurul meselor unde se jucau table, sah si biliard. Pentru ca n-am gasit nici urma de ceai ne-am vazut de drum.
Obiectivul nostru era Manastirea Rachitoasa care incheiase o renovare cu fonduri europene, despre care am scris intr-o editie de la finele anului trecut a cotidianului Desteptarea. Am lasat masina in fata primariei alegând varianta unei plimbari intr-un peisaj pitoresc. Si nu doar peisajul e pitoresc, ci si oamenii locului. Pe drum ni s-a alaturat Ion Hutan care s-a oferit sa ne indrume. Localnic, Ion Hutan are 65 de ani.
Pe drumul catre manastire, omul ne povesteste ca are nevasta, copii, nepoti si stranepoti. Nea Ion tine pasul cu noi cu toate ca recent a avut o interventie chirurgicala. Nu se lasa el cu una cu doua. Pe lânga noi trece o caruta cu lemne si nea Ion incepe sa ne povesteasca despre cum se fac gardurile. Din lemn de fag, de brad, de tei si ne arata exemple la curtile oamenilor.
Din vorba in vorba am ajuns la subiectul „butoaie”, cândva celebre in zona. „Se faceau butoaie bune la noi. Se mai fac si acum. Va duc la un var de-al meu care face butoaie”, zice Ion Hutan. Si asa, din vorba in vorba am ajuns la o intersectie care duce la manastire, si tot pe acolo locuia si varul lui nea Ion, Ion David. Dupa ce am vizitat manastirea, ne-am oprit in fata casei lui Ion David, care, impreuna cu câtiva localnici trebaluia in jurul unui tractor. Dam „ziua buna” si intrebam de butoaie. Cu un zâmbet in coltul gurii pe care nu stiu cum sa-l cataloghez, Ion David spune ca n-a mai facut butoaie de vreo zece ani.
„Dar n-am facut butoaie decât vreo doi ani. Nu mai era rentabil”, povesteste sateanul. Acum lucreaza la padure, baietii lui sunt mai mult cu animalele si din când in când, impreuna, repara masini si tractoare. Satenii nu mai fac butoaie, lemnul e prea scump iar prin zona vin TIR-uri de la Alba cu sute de butoaie.
„Acum 30-40 de ani nici nu se pomenea sa vina alti straini cu butoaie in zona asta”, a mai spus Ion David. Mai mult decât atât, au aparut butoaiele din fibra de sticla sau de plastic. Si nu mai pui la socoteala faptul ca mai pe toate produsele din ziua de azi gasesti incriptia „Made in China”.
