25 noiembrie 2024

Cum punem, din nou, boii înaintea carului

În inepuizabila sa inteligență, Statul a decis să rezolve problema câinilor maidanezi prin amendarea cetățenilor care nu-și sterilizează animalele. Pentru aceasta a dat puteri sporite și tipizate Poliției Animalelor, care a început să amendeze în stânga și-n dreapta folosind maximul prevăzut de lege. Așa am văzut amenzi de 7.500 de lei pentru că unii nu au microcipat și nu au castrat câinii. „Legea-i lege!”, veți spune. Tot legea spune că Guvernul trebuie să aloce 6% din PIB pentru Educație, dar până acum nu a fost amendat nimeni pentru că acest lucru nu s-a întâmplat…

Revenind la problemă, e foarte bine că Statul a încercat să ia măsuri împotriva maidanezilor. A pus obligativitatea sterilizării câinilor în lege, dar atât! Nu s-a întrebat nici o secundă dacă un cetățean poate respecta ceea ce îi cere Statul. Pentru că, în actuala situație, să vrea cetățeanul și nu poate să respecte legea.



Poate că la oraș s-ar mai putea, dar nu la oraș sunt cei mai mulți câini cu stăpân nesterilizați. La țară problema este cât se poate de palpabilă și nerezolvabilă. Presupunând că țăranul care-și duce traiul de pe o zi pe alta ar găsi 3-400 de lei pentru a plăti operația (deși am văzut că există și tarife mai mari, în funcție de greutatea câinelui), cum să procedeze?

Tot legea obligă veterinarul care face operația să aibă sală chirurgicală dotată cu cele necesare și sterilizată cu aparat cu ultraviolete. Câte cabinete medicale veterinare din zona rurală credeți că au așa ceva? Pentru că, presupun, că s-au dus zilele în care venea tehnicianul veterinar acasă la cetățean și-i castra câinele în noroi.

Așadar, pentru ca țăranul să castreze câinele, trebuie să-l ducă la un cabinet de la oraș. Dacă are mașină, treaba e rezolvată. Dar cum e mai probabil să nu aibă, ar trebui să urce câinele flămând (în ziua operației animalul nu are voie să primească hrană) în autobuz. Ce șofer de autobuz credeți că i-ar primi câinele? Cum credeți că ar reacționa câinele într-un autobuz plin de oameni? Sau microbuz pe unele rute…
În ipoteza în care s-ar găsi înțelegere și ar ajunge cu câinele la Autogară, cum se presupune că ar putea duce animalul la cabinetul veterinar? Cu taxiul? Legat de lanț prin oraș? Iar după operație, când animalul încă e căhui din cauza anesteziei, cum l-ar căra înapoi, pe același traseu?

Și toate acestea, presupunând că l-ai fi convins pe țăran să-și castreze câinele care îi e singura protecție în fața animalelor de pradă și a hoților.

Revenind la problema amenzilor, să mai notăm o chestiune: pentru necastrarea unor câini s-a dat o amendă de 7.500 de lei. În minivacanța de Sfânta Maria, Poliția Rutieră a dat 1309 amenzi în valoare totală de 627.000 de lei. Adică, o medie de 625 de lei. Un cetățean care a fost prins, acum câteva săptămâni, cu 204 km/h, a primit o amendă de 2.900 de lei. Nu credeți că e o mică problemă în ceea ce privește mărimea amenzilor? De când faptul că un cetățean nu și-a castrat cățelul este considerat a fi o faptă infinit mai periculoasă decât o infracțiune rutieră care pune în pericol viața unor oameni?!

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014