Prima sursă: IOOP-ul
Cel ce doreşte să fie exact (şi nu sunt puţini) merge la ultima ediţie (1995) a Îndreptarului ortografic, ortoepic şi de punctuaţie. La Index de cuvinte găseşte: „noiembrie, pron. -bri-e” şi atât. În ediţia precedentă a aceleiaşi lucrări, a IV-a (1983), citeşte: „noiembrie, pron. -bri-e; dar: 7 Noiembrie”, înţelegând că era mai importantă scrierea cu majusculă pentru o sărbătoare izgonită deja din memorie decât abrevierea cuvântului. De altminteri nici una dintre lunile anului nu beneficiază de indicaţii privind prescurtarea.
E nevoie de abrevierea numelui unei luni?
Mare nevoie! Scrierea datei (în activitatea didactică şi administrativă, în mass-media, în comunicarea epistolară sau în cea curentă etc.) este foarte frecventă, ceea ce face ca recomandarea privind rostirea (exceptând, poate, pe „áugust”, diferit de omograful „augúst” – cu accentul pe ultimul „u” –, cu sensul de „preamărit”, „maiestuos”) să fie aproape inutilă.
Există totuşi un capitol specializat?
Da, în IOOPv, ca şi în ediţiile anterioare, capitolul al optulea este rezervat abrevierilor. În cele două paragrafe (179, respectiv 180), cu zece subpuncte, sunt înşirate multe situaţii de scriere prescurtată, mai puţin numele lunilor anului. Am numărat peste cincizeci de exemple, unele la subcapitolul „alte abrevieri”, fără a da de vreo lună a anului. Cititorul este derutat şi de „Lista de abrevieri” dinaintea „Izvoarelor” (bibliografia), care de fapt explică prescurtările din interiorul indexului de cuvinte (de ex., „opt.”, pentru „optativ”, dar „Opt.”, pentru „Optică”).
Să nu fi întrebuinţat românii abrevierile lunilor?
Greu de presupus, deşi e posibil să nu fi fost recomandate în cazul textelor redactate în stilul oficial-administrativ. Nu am văzut un act de naştere vechi care să conţină prescurtarea lunii. Ca atare, până la apariţia DOOM-ului, nici un îndreptar nu trata acest subiect. IOOP din 1932, de pildă, nu dădea decât indicaţia scrierii cu majusculă (Ianuarie, Februarie etc.), dar ultimele patru luni îl conţineau pe v în loc de b: Septemvrie…, Noiemvrie…
O abreviere logică, dar contestată
DOOM1 (1982) ne răsfaţă: numele lunilor sunt însoţite nu doar de abrevieri, ci şi de simboluri. De exemplu, aplicând regula generală (se preia prima silabă a cuvântului şi prima consoană din silaba următoare), ianuarie se prescurtează ian. Pentru noiembrie, ar fi rezultat grupul noiem. (până la prima consoană) sau noi., dar nu aveam consoana. Academia ne-a propus atunci n. (Părerea noastră este că era mai potrivită abrevierea noi., unde i nu este consoană, dar nici vocală, ci semivocală. Aceasta se păstrează în radicalul cuvintelor, ca în băcăuan, de la Bacău, cu u semivocalic.) A urmat un val de împotriviri, cauzate de aspectul ciudat al abrevierii, dar şi de omonimia cu „neutru”, „număr întreg”, şi „nota” (în indicaţii bibliografice). Cel mai vehement a fost George Pruteanu, care a prezentat pe micul ecran, la cunoscuta-i emisiune „Doar o vorbă săţ-i mai spun”, cărţi vechi cu abrevierea nov.
În definitiv, cum prescurtăm astăzi?
Deşi nu este motivată literal („v” nu apare în structura cuvântului „noiembrie”; cel mult raportarea se face la corespondentul din engleză – November – sau din franceză – novembre), abrevierea a fost acceptată. Dacă rămâne şi în ediţia a III-a a DOOM-ului, ar trebui pusă la locul ei, ca în dicţionarul englez-român (BBC, 1997): „Nov. – abrevierea lunii November”. Aşadar: nov. (abreviere) şi XI sau .11. sau -11- (simboluri), adică azi, 3 nov. sau 3 XI sau 03.11. sau 03-11-2017.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
